muzicale

Am revenit pe blog doar pentru ca am un motiv serios, muzicalo-sentimentalo-estetic. Pentru ca noul videoclip UNKLE mi se pare wow-wow-wow si e un motiv destul de bun sa vreau sa-l arat si celor care nu l-au vazut inca. E, asa cum zice Ray, beautiful, stunning, electric, gorgeous, striking si, da, da-da, mai ales, fan-dabadosie-tastic. Probabil ca numai cineva care a fost lovit de fulger putea sa isi puna vocea pe The answer. Care, btw, o linisteste pe Maria. Asculta foarte atenta psihedelismele astea de prin casa.

Dupa care am vazut noul Faithless (Feelin' Good). Piesa e cam prea dance si cam simpluta asa, pentru ce putea Maxi cand era el mai mic. Si e cu Dido, care, ma rog, e ok-iutza, dar pe beat-ul ala suna meeeega-ciudat. De discoteca, asa. De discoteca de la mare.

De unde se vede cine e serios pe lume si indeajuns de pretentios cu ce-i iese din mana.

continue reading...

maria went masssssive!

Maria a fost la primul ei concert live. (acum cautand pe google am aflat ca si copiii care inoata in lichid amniotic au voie ocazional la cate un concert.)

Maria n-are de unde sa stie, dar a fost cam la fel cu ala de acum 2 ani. chiar cu aceleasi proiectii, pe alocuri. hipnotice.

am gasit pe youtube o selectie de momente, ca la tvr din programul de revelion. e chiar o selectie buna, as funny as it may seem. se poate vedea ca nu s-au auzit prea multe chestii de pe Heligoland. which was ok, m-as fi lipsit bucuroasa si de Girl I love you, care e de heavy rotation pe radio, dar nu de heavy rotation pe un playlist personal.

continue reading...

blood like lemonade

foarte misto titlu pentru un album nou, nu? poate cel mai bun de anul asta. makes you wonder and crave to see what's inside. pai sa vedem, atunci.

(mie mi se pare ca e greu sa faci un album care sa merite un nume ca asta. dar ce-i mai jos nu suna rau. suna.... a morcheeba.)

continue reading...

sarbatori

... Andy si cea mai frumoasa melodie pe care mi-a daruit-o playlistul astazi.

continue reading...

Placebo 2

Placebo au cantat 1 ora si 45, s-au intors de doua ori la bis, iar la sfarsit au facut frumoase reverente publicului. Brian Molko a fost din nou foarte prietenos si, desi frazele lui e prea probabil sa fie clisee, la el sunau destul de emotionant. Cica noi am fost "a fucking amazing audience", cica s-a bucurat sa fie intr-un loc unde se poate fuma pe scena si cica la ei in Marea Britanie libertatea e din ce in ce mai schilodita. Dom'ne, nu stiu ce fuma el acolo si n-are voie la Great Britain, dar mie una mi-ar conveni sa-mi ingradeasca aia libertatile in Hyde Park decat sa am voie sa fumez pe scara rulanta de la metrou Eroii Revolutiei.

Trecand peste cliseele cu "it's great to be back in your beautiful city", baietii au sunat brici la piesele de pe noul album, Battle for the sun, cu mici schimbari incluzand o vioara pe scena. Gagica de la vioara, Fiona Brice, spunea in interviul de pe site-ul oficial ca n-a mai urcat pe scena si ca de-abia asteapta sa experimenteze chestia asta, pentru ca pana acum a lucrat numai "behind the scene". La piesele mai vechi, Every me and every you, Meds, Special K, mi s-a parut ca suna un pic haotic, ca si cum nu le-ar mai fi repetat de ceva timp. O fi fost numai impresia mea, atenuata oricum un pic de bucuria de a auzi ca al doilea bis a fost deschis cu Infrared. E o piesa care m-a vindecat de multe obsesii si ganduri negre, pentru ca exorcizeaza si cele mai adanci resentimente. Una peste alta, a fost foarte bine, usor mai bine ca data trecuta, iar pe alocuri a fost chiar amuzant, ca la faza in care Molko si Olsdal se prezentau reciproc, complimentandu-se "my queen", "my king", "my drag queen".

Aproape fara legatura, mi-am adus aminte in timpul concertului de o faza absolut geniala pe care am vazut-o la Bookfest. Se intampla ca oamenii sa isi sune prietenii de la concerte si sa le puna o bucatica de live, "mama, te las putin sa-l asculti pe Cohen" gen. La o lansare Humanitas cu public mult, cand tocmai povestea Cartarescu ceva de corazon, langa mine a aparut un tip care, dupa ce a tinut telefonul in aer cateva secunde, l-a pus la ureche si a zis: "Ai auzit? E Cartarescu live, ma!"

continue reading...

to fall in love with

continue reading...

L-am vazut pe Kid Koala

Mi-a fost putin frica de show-ul Kid Koala de aseara. Unu la mana, era Gaia, un club in care nu pasisem in viata mea si pe care Claudia, singura mea prietena care calcase acolo, il descria ca pe un culoar stramt, foarte mic. Doi la mana, fiind Gaia, imi inchipuiam ca va exista o adaptare stilistica. :))
Iata Gaia la prima vedere. Prea multe lumini, in schimb sonorizare brici. Cam prea brici, as zice. Acum cativa ani la MNAC sonorizarea a fost singura drama.

In fine, desi a fost mai bine la MNAC, a fost foarte bine si aseara. Desi n-am auzit atat de multe trompete, atat de mult jazz, funk sau American popular, desi n-am auzit Sinatra si melodia preferata a mamei lui, a fost bine. Vibratia de la MNAC n-a mai existat, dar Kid Koala a fost acelasi. Ce-mi place la el cel mai tare e ca rade ca un copil, ca se bucura si parca nici lui nu-i vine sa creada ce poate sa faca. Fiindca e facuta cu bucurie, muzica se misca altfel chiar intre pereti stramti ca la Gaia.

Am facut si poze in care se vede bucuria de copil a unui om care se minuneaza de fiecare data cand mainile lui decupeaza muzica.

PS fara legatura: Vreau cea mai recenta aparitie Brumaru de la Trei! Hai, ca vine Craciunul! Mi-ar placea sa o primesc cadou.

continue reading...

muzicale imediate

Nu stiu daca luna asta o sa fie cea mai frumoasa luna din an, poate ca nu, dar am macar un motiv sa ma bucur cum n-am mai facut-o de ceva timp. Revine mi koala darling!!!! printre altii.

pisicile senzuale se intorc.



domnul care de la PJ Harvey la Frusciante n-a ratat nici un featuring vine si el.

http://uk.youtube.com/watch?v=woRtoRiVMcA&feature=related

si ah, in sfarsit, se intoarce pustiul koala care se joaca asa frumos cu urechile oamenilor mari. eh, ma rog, asta e o dragoste pe care nici n-o pot explica, te prinde sau nu.

continue reading...

Nostalgie a la Petre Magdin :))

Acum cateva zile, indefinibile ca numar din cauza de amnezie, ascultam pe blogul lui Urmuz un potpuriu Celelalte Cuvinte. Si mi-am adus aminte de perioada in care Celelalte Cuvinte si Survolaj mi se pareau the ultimate.
Intre timp m-am indragostit de Kid Koala si prin extensie de fusion, de funk, de muzica electronica, de trip hop, chillout, dub, acid jazz, dupa aia indie rock, post punk si alte traznai si artificii.

Totusi, azi am ajuns acasa si am inceput sa caut prin dulapuri caseta cu Survolaj, aia din '9x, poate 4, nesigur din cauza de amnezie. Am un chef nebun sa ascult, sa-mi aduc aminte de voce. Hazard, n-am mai gasit nimic cu ei! Am gasit pana si Ura de dupa usa si Altar, pe care nu inteleg oricum de ce le ascultam pe vremea aia.

Dar uite ca mi s-a intamplat si o bucurie. Strazile exista online, le-a postat cineva chiar pe liternet, ceea ce mi se pare o frumoasa reverenta. Le-am dibuit si le-am scuturt de praf:

http://liternet.reea.net/DS_Petre/Survolaj/04_Survolaj-Strazi_bintuite_de_noapte.mp3

Iar ceea ce numai nostalgicii pot intelege, capodopera lor numita "Cantecul ploaiei", poate cea mai buna piesa Survolaj, cu cea mai buna dovada ca DS Petre era in cercul vocilor mari.



Si dupa ce m-am chinuit atat, am vazut ca au si pagina pe myspace si ca am scotocit degeaba in toate ungherele internetului dupa muzica lor. :)))

Oricum, asta e un tribut tarziu pentru niste oameni pe care acum ii mai inteleg doar datorita unor reflexe. E doar o nostalgie fara nume pentru zilele cand muzica insemna Led Zep, Doors sau Deep Purple, nu Tricky, The Kills si DJ Shadow. Ce vremuri!

continue reading...

Intersectie nesemnalizata

Cine nu se prinde in acest vartej de emotii de mai jos sa stea doua secunde intre doua benzi, intre doua sensuri ale unui bulevard. In fiecare masina care trece poate fi destinul. Si totusi, se opreste destinul la acest ciudat semn de circulatie sanguina, la acest strigat fluorescent?....

I'm miles from where you are,

I lay down on the cold ground

And I, I pray that something picks me up

and sets me down in your warm arms

continue reading...

Chapeau, Mr. Cohen!!!

Daca iubirea are sunet, ar trebui sa fie vocea lui Cohen soptind Dance me to the end of love langa urechea celei mai frumoase femei din lume. Daca nostalgia are culoare, e negru cu dungulite albe, costumul sau de scena. Daca revolta are o palarie, e palaria trasa pe ochi a lui Cohen, palaria care cobora la fiecare sfarsit de cantec, pentru a saluta nemurirea. Daca promisiunile au substanta, este substanta celor mai frumoase maini, care se ridica intr-o impreunare, a crede. Daca poezia are muzica, muzica ei e un sunet gajait, cavernos, care colinda pana in adancul plamanilor, pentru a respira acolo aerul incarcerarii voluntare.

Mi-e dor de Leonard Cohen, deja. Imi lipseste acum, dupa o ora de cand a plecat cu zambetul pe buze, cu palaria intr-o mana si sufletul in alta, printre noi.

A fost asa cum numai un alt poet ar putea spune. Cum poezia nu merge la bratul oricui, ma retrag golita de cuvinte. Va las cu imaginatia:

I loved you for a long, long time
I know this love is real
It don't matter how it all went wrong
That won't change the way I feel
And I can't believe that time's
Gonna heal this wound I'm speaking of
There ain't no cure
There ain't no cure
There ain't no cure for love.

continue reading...

Tricky news??

Cica vine Tricky (sursa aici). In noiembrie. Nici nu visam la asa ceva.
Acum visez.
Asa.

continue reading...

Marian Mexicanu est autre chose

Sambata seara la atelier, Cretzu a scotocit in lista lui de minuni ale muzicii contemporane si, printre Autechre si Mars Volta, a strecurat ceva ce am aflat ca se numeste Marian Mexicanu, un instrumentist de exceptie, tigan cum sunt mai toti marii acordeonisti.

Despre Marian Mexicanu am aflat ca, in afara de faptul ca se joaca si improvizeaza jazz pe muzica lautareasca, este invitat la tot felul de festivaluri prin tari diverse. Sa zicem ca strainii s-au inamorat de acordeonul lui, mai ales cand e bine plasat langa un tambal si se joaca impreuna.

Eu zic nu sa va placa, asta ramane dupa sufletul fiecaruia, dar zic macar sa-l ascultati, pentru ca merita.

Ia improvizati, ma maestrilor!

continue reading...

Calexico, USA

Cu o zi inainte de sfarsitul lumii, aflu ca trupa americana Calexico, o trupa cu care m-am mai intersectat intamplator, a lansat un nou album, numit "Carried to dust". Or sti ei ceva...

Albumul are cronici extraordinare, mai ales ca precedentul album "Garden Ruin" a fost cotat ca slab, slab, foarte slab.

Au revenit in forma, cu stilul mozaic care imi place mie atat de tare, fusion cu influente de la Chinese popular la country american, indie rock, folk, soft jazz si ce mai auziti si voi pe-acolo. Pe vocal il cheama Joey Burns si suna cum trebuie.

Au o piesa mai veche care imi place pentru ca aduc cu The Decemberists acolo, ii zice "Alone again or". Dar asta noua e cu totul altceva, e mai elaborata si imi place mai mult. Lipseste influenta flamenco dupa care nu ma dadeam in vant, poate de-aia.

Daca n-o dau astia in bara foarte nasol cu particulele alea, caut maine album si ascult pe indelete daca gasesc, pentru ca azi mi-am facut numai o idee de la melodia care urmeaza:

continue reading...

a venit toamna :(

de azi oficial. pentru ca marea ma linisteste si ca sa imi iau la revedere si anul asta, pregatesc o escapada in care sa arunc ce e de aruncat si de limpezit ce mai e de limpezit. la mare in septembrie, pe frig, fara sezlonguri si familii cu colaci colorati si slipi chinezesti..... cu prieteni care stau si acolo sa prinda ultimul rasarit pe caldura si ultimul apus cand inca nu clantane dintii....cam asa:

continue reading...

as construi un tunel....

Imi amintesc cum a trecut refrenul asta peste mine. A fost ca un film, am vazut, alb-negru, momentul in care esti in stare, fie din dragoste, fie din disperare, sa construiesti un tunel intre ferestrele a doua case, a doua blocuri. Un tunel care sa existe in capul tau si prin care sa te uiti, ca prin gaura cheii, ca printr-o teava, ca printr-un lornion, ce se intampla, minut cu minut, in camera cealalta, in spatele celeilalte ferestre. Atunci cand nu-ti poti lua mintea de la cineva, tunelul asta exista. Nu-l poti face sa dispara. Te arde si sta acolo, tortura inexistenta inventata de o minte calarita rau de chimia asta imposibila.

continue reading...

Cadou pentru Lavinia

De mult o amenintam pe Lavinia sa ii daruiesc un tanar care - speram eu - va face furori in sufletul ei iubitor de ritmuri jamaicane si de piele de culoare de la cafeniu la negru.
Iacata ca mi-am facut timp sa scriu postul cu dedicatia pentru Lavinia, cu un tanar care pe mine m-a facut sa dansez in jurul laptopului la ora 3 intr-o dupa-amiaza cand nu munceam.
E de cafea, merge la drum lung, merge seara la terasa, merge si cu una-alta, alta mai ales.
Si are si pagina pe myspace, unde se asculta noul album. A se cauta dupa numele de scena: Natty.
Cadoul saltaret pentru Lulu este:

continue reading...

Massive & Martina - unfinished sympathy

Un trip reusit, cu lumina putina si o scenografie interesanta. Despre libertate si drepturi, desi in continuare nu-s adepta culturii de stadion sau de televizor. Dar a fost o atmosfera interesanta si am vazut oameni care erau acolo intr-un fel care mi-a lipsit in ultimul timp.

De fapt, desi a fost cam scurt, a fost o calatorie fara capete, un fel de roundabout care m-a tinut in acelasi loc si in aceeasi stare timp de o ora si jumatate: nu am mai dansat ca altadata, nu m-am ridicat si nu am cazut, am plutit in acelasi ritm, again'n'again, intorcand din cand in cand capul sa vad oamenii cu gura cascata din spate.

M-am plimbat in cerc, in trip si in hop, mi-a placut mai ales Teardrop, eh, poate ca eram si intr-o anume stare..... nu mi-a placut ca s-au intors atat de scurt si de impersonal, fara la revedere, ca un exit brutal din roundabout, inainte sa ametesc total.

Lucatoni s-a tripat pe Martina si mi-a dat link de dimineata, sa reintram in atmosfera. Eu am ales altceva, ceva clasic, mai de calatorii:

si acel Massive care m-a agatat:

continue reading...

Jolie, apres-midi, au debut de la nuit.

Frumos e ca inainte de a citi mai departe sa ascultati les chansons de mai jos. Sau si mai frumos, sa le ascultati in timp ce cititi, asa cum le ascult eu acum, in timp ce scriu.

Asdar, click dreapta, open in new window, pe rand, si citim mai departe...

Je n'aime que toi

As-tu déjà aimé

Au parc

Am vazut acum o saptamana, Les Chansons D'Amour. Si toata saptamana asta cu ploi si vant, am fredonant frantuzeste, mi-am bulversat Last fm-ul si iTunes-ul, am declarat ca vreau sa ma plimb prin parcuri si ca vreau sa merg cu metroul... Si chiar o sa merg!

Daca v-a placut The Dreamers a lui Bertolucci, daca va e dor de toamna (n-as fi crezut ca voi spune asta vreodata), daca un menage a trois v-a trecut prin cap si pentru cateva secunde, sau daca vreti sa vedeti o scena gay naucitor de frumoasa, et voila filmul vostru de week end (invins la Cannes de 4,3,2)!

Mie mi-a placut mult. Imi plac melodiile calde la instrumente reci ce amintesc de albumul Carlei Bruni, imi plac mantourile cambrate, fularele colorate si rochiile peste pantaloni. Si promiscuitatea si regretele si gelozia, toate sunt parti din viata mea. Imi plac apartamentele mici cu ferestre mari, strazile pustii si ude, intimitatea...

Daca ar fi sa avem fiecare filmul nostru, pe care nu ni-l alegem dar ni se repartizeaza, asta ar fi al meu. Nu un Tarantino, nici un Oliver Stone, nici un film cu Meg Ryan. Ci asta... cu exuberante, esente, temeri, nesigurante si superficialitati.

Filmul asta m-a bagat intr-un trip din care nu par sa ies prea curand: mananc dulceata de trandafiri la pranz, mi-as dori sa am batista parfumata din olanda (materialul si nu tara) cu dantela, sa te astept de pe front, sa iti scriu epistole si tu sa imi spui, usor rarait "a plus tard, ma cherie"...

Functioneaza insa partial ca orice pasiune de-a mea. Azi port fusta de printesa, are falduri si voal pe dedusubt de o tine umflata. Alerg pe scarile corporatiei in ea, sunt din film, dar imi e greu sa merg la toaleta si ma imbufnez. Refuz marea si vreau sa ma plimb vineri seara pe strazi in Bucuresti. Inspre Cinema Pro insa, unde am rezervare la The Dark Knight (!).

De-asta, asta e filmul meu.

A tout a l'heure!

continue reading...

De la Converse fara numar...

Pentru ca a fost ziua lu' Converse care ne da tenesi si impresia ca suntem cool de 100 de ani, ni s-a facut cinste cu o masa.

Astfel, s-a luat un Julian Casablancas de la Ths Strokes, lasat la macerat cam de prin 2006 de la ultimul album, o Santogold proaspata si un Pharell, pe care io il ocolesc din farfurie, ca pe broccoli si s-a alcatuit o o salata digerabila.

V-o recomand servita cu nuca si Salitos! Si un pic de lamaie ca sa ma taie din Pharell! Presupunand ca va place, o puteti gasi pe http://www.converse.com/, de unde se livreaza gratuit. Se serveste rece!

Pofta buna!

PS: Cereti topping dublu de Casablancas ca ala face toata salata! Pararea mea...

continue reading...