3 zile

mai exista printre noi oameni care isi vor ingropa tovarasul de viata? bunicile mele si-au ingropat amandoua barbatii si au asteptat sa moara din acel moment.

eu nu vreau sa-mi ingrop barbatul, mi-e chiar groaza de asta. dar as vrea, ca pe o fantezie colorata si aproape imposibila, sa ne prinda prea batrani, impreuna, o ultima iarna cu atata zapada ca asta....

ok, sambata ne facem familie, una cu pisici si copii, care nu vor fi niciodata subiect de partaj. :))))

cum o sa fie povestea asta? nu, dom'ne, n-am emotii.

continue reading...

funny, guyz

... si making of, ca e funny:

continue reading...

urban witchcraft

vreau sa ma imbrac fistichiu si sa ies la drumul mare, sa-mi pandesc iubitul si sa-i ghicesc in palma.

continue reading...

brumarel

Înge­rii noștri s-au învățat
Să se ascundă sub pat,
Ciulindu-și nimbul, urechile,-aripele
Cînd ne umplem cu dragoste clipele
Și-o iau la goană și se îngîn­dură
Dacă le cade în cap cîte-o scîn­dură
Sau chiar salteaua cu tot cu perne
În toiul pati­mii noastre eterne…

continue reading...

Friday feeling sleepy

pe-o ureche, pe burta, chiar si pe un policar.
numai un punct de sprijin e necesar.



credits go to: Luiza & Cristi

continue reading...

echilibristica

Orice persoana e obligata fata de cea pe care a acceptat-o in viata ei sa o invete mersul de mana. E cam ca mersul pe sarma, dar echilibrat din doua directii. Poate parea mai simplu, dar cere coordonare si multe corectii; unde mai pui ca totul depinde atat de mult de celalalt, si urias de mult de tine (asta se cam uita de obicei, alo!) si ca sarma e mai intotdeauna prea subtire si pentru unul, evident ultrainghesuita de la trei incolo. Sau hai sa zicem ca un fel de mers pe bicicleta dubla, in care nu stie nimeni fantezia: sa urce pe bicicleta, sa mearga pe bicicleta, sa echilibreze bicicleta, sa isi ia avant, sa opreasca hardughia. Si nu exista nici instructiuni de folosire.

De-aia sunt atat de putini cei care se tin de mana in nestire.

continue reading...

senzoriale

de la tenisi colorati la funk. atatea placeri ca niste carusele micute in care ne invartim un pic creierul, just for a little more fun.

thc like.
o imbratisare pe strada
scufundarea degetelor in nisip caldut, aproape de seara
discutia cu o pisica slightly moody
o farfurie alba, simpla, de portelan, in mijlocul careia sta "it"
cremele de corp cu miros de cacao
freziile, moscul
bratarile de argint
palariile fantezie
un magazin cu lucruri mici, colorate, parfumate, inutile
papuci calzi, uriasi, in noptile de iarna
orasele frumoase (noaptea)
mirosul de vin cu scortisoara
o carte ca un vis
un film dement
.
.
.
.
.
groovyyy

continue reading...

dor de Bucuresti

Mi-ar placea ca intr-o buna zi de vara sa dispara din Bucuresti toti cei care URRAAAASC Bucurestiul!!! (a se citi cu o usoara nota de exasperare si o accentuata nota de dispret). Toti aia care nu mai suporta aglomeratia, mizeria, traficul, poluarea sa se retraga unanim in vile de vacanta, in orase natale, prin vai si valcele, la tara si la mare.

Sa fie atat de pustiu ca dupa o mare prefacere, ca dupa o transhumanta generala; sa caut un club deschis si sa trebuiasa sa-mi cant si sa-mi dansez singura; sa-mi fie pofta de ciocolata si sa mananc, ca-n copilarie, zahar cu cacao; sa fur un cal de la baza militara de la Razoare si sa merg cu el prin spatele blocului; sa-l doara grumazul, sa caut un chiropractor, dar sa fiu nevoita sa ajustez de una singura articulatiile strambe, poc poc poc, ferindu-ma de ploaia de copite; sa gasesc un furtun si sa ud in doua ore toata iarba din Herastrau.

Sa pregatesc un cocktail cu mure de casa si sa-mi petrec week-endul pe havuzul unei case vechi de pe Kiseleff, iubindu-ma cu orasul asta, sarman si hulit, care are nevoie de o vacanta mare.

continue reading...

foarte putin, despre bucuria de a citi

Unii oameni citesc asa; nici nu-i de mirare, cand literele, cuvintele, povestile se citesc cu sufletul. Nici cu ochii, nici cu mintea. Uneori, nici cu buricele degetelor atotsimtitoare. In fapt, e simplu. Fiecare citeste cu ce poate si toti simtim aceeasi reverberatie undeva, sub stern.

Si cand intalnirea de marti iti aduce in fata un om senin ca o icoana, iti dai seama ca fericirea se construieste, ca destin, inainte de derularea evenimentelor...

Faptul ca, dincolo de norocul de a putea privi pe saturate aceasta carte inainte ca perdeaua de catifea a intunericului - care se apropie de toti marii miniaturisti ca o binecuvantare sortita de Dumnezeu - sa coboare asupra ochilor mei, cu un prilej pe care desigur ca Atotputernicul mi-l va harazi cu marinimie, priveam miniaturile mai degraba cu mintea decat cu inima era, cu siguranta, o pricina de tristete. (Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu)

continue reading...

Terorism rezervat

Urmand exemplul lui Ruki si al lui Raul, as vrea sa ader la simpatia lor pentru blogul, pe cale a fi inchis definitiv, teroristei Luciat.

Vreau sa fac insa manifestatia de simpatie in felul meu. Cand citesc, imi sterg din minte orice am auzit despre cartea respectiva, fie ca am citit pe un blog, fie ca are o prefata misto de Dan C. Imi place sa citesc cu mintea mea, si mai ales cu sufletul meu, sa disec frazele in fluturi care zboara si fluturi natangi, care se zbat pe covor, sa curg sau sa ma poticnesc cu traduceri bune sau proaste, sa plang daca imi da voie povestea si mai ales sa ma tavalesc de ras, ceea ce e lucru mare.

Totusi, majoritatea cartilor pe care le-am citit in viata mea s-au ingramadit la mine pe noptiera la sfaturile unor oameni mai destepti sau doar mai rapizi. Asa cum si eu, poate, am facut carti sa aterizeze pe noptiera altora, de prea mult entuziasm.

La Luciat am regasit carti, unele citite demult, altele rasfoite recent. Am aflat cateva titluri pe care le-am ascuns in memoria-mi deficitara si le voi regasi doar cand voi da cu ochii de ele pe vreun raft. Am impartasit bucuriile si extazul ei partial, asa cum se cuvine intre oameni cu mintea deschisa. I-am apreciat gusturile si spiritul critic, pentru ca sunt, eu insami, teribil de a naibii cand e vorba de carti.

Nu-s dependenta de blogul ei, pe care n-am calatorit frecvent, ba mai mereu incognito, cu palaria trasa bine pe ochi. Imi placea? Imi placea. Mi-ar placea sa o mai citesc din cand in cand, sa vad daca mai sunt carti de care trebuie sa aflu, uitandu-le mereu.

E o imbratisare rezervata, ce fac eu aici. Dar e o imbratisare, in felul ei.

continue reading...

....

E o zi ca oricare alta.

M-am trezit cu o melodie in cap, am vazut ca e soare si ca pomii au inflorit si mai mult.

Muzica e aceeasi de cateva zile, am invatat-o pe dinafara, dar am uitat sa pun alta muzica acolo, in spatele castilor albe.

As fi mers cu bicicleta in parc, dar ma astepta ceva important de facut la birou. Acum e ora 11 si acel ceva important a fost facut. Inca e soare.

Mi se pare iar ca timpul trece prea repede. E marti; pana vineri, cand incepe cu adevarat distractia, mai sunt cateva secunde. Pana la sfarsit mai sunt ore, numai cateva ore si n-o sa mai stim nimic. Si totusi, nu fugim din locurile unde ne-au legat astia de birou, nu fugim la mare, nu fugim in parc.

E o zi ca oricare alta.

continue reading...

Ce frumos miroase!

Crocolili Cuculili vine cu o leapsa: Ce miroase frumos?

Mmmm...cel mai frumos pe lume miros freziile, hai sa zicem freziile galbene, pentru tusa vizuala. Mai miroase frumos fanul proaspat, mai ales daca s-au strecurat prin el firisoare de iasomie si mai ales daca te poti opri sa-l adulmeci, musai cu o carte sub cap. Teiul, cand e aproape sa se scuture pe tine, magnoliile, cand infloresc, ah, e o nebunie totala. Daca aveti in drum magnolii, trebuie ca ati observat ca pana si Bucurestiul devine pentru doua-trei saptamani un loc aproape tropical. Nu mai e mult si se intampla.

Mai miroase frumos painea calda, cozonacul cald, tarabele cu mirodenii, portocalii. Cartile noi, parfumul meu, gelul de dus cu caise, copiii mici, iarba, marea, Neagu Djuvara. Am auzit ca si Radu Anton Roman mirosea intr-un fel naucitor, a ierburi aromate, a busuioc si levantica, dar n-am avut ocazia.

Cateodata zapada.

continue reading...

Povesti cu si fara memorie

EP poartă la încheietura mâinii stângi o brăţară din metal, cu un avertisment medical. Deşi este evident la ce foloseşte, îl întreb oricum.
Îşi răsuceşte încheietura mâinii şi citeşte relaxat: "Hmmm… Scrie «pierdere de memorie»." EP nu-şi mai aminteşte nici măcar faptul că are o problemă de memorie. Redescoperă acest lucru în fiecare moment. (...)
Într-o dimineaţă obişnuită, EP se trezeşte, ia micul dejun şi se întoarce în pat ca să asculte radioul. Dar, odată întors în pat, nu mai e prea clar dacă a şi luat micul dejun sau dacă abia s-a trezit. De multe ori, mai ia o dată micul dejun, apoi se întoarce iar în pat, ca să mai asculte radioul. În unele dimineţi, ia micul dejun chiar şi a treia oară.
(...)
"E fericit tot timpul. Foarte fericit. Presupun că din cauză că nu are niciun stres în viaţă" - spune fiica lui, Carol, care locuieşte în apropiere.
(...)
Soţia lui, Beverly, îl lasă acum să iasă singur, deşi o singură cotitură făcută greşit l-ar face să se rătăcească de tot. Uneori se întoarce de la plimbare cu obiecte pe care le-a cules pe drum: o grămăjoară de pietre rotunde, un căţeluş, portofelul cuiva. Niciodată nu poate să explice cum au ajuns în posesia lui.
"Vecinii noştri îl iubesc, fiindcă se apropie şi începe să discute cu ei" - spune Beverly. Chiar dacă el crede că-i întâlneşte pentru prima dată, a învăţat că în preajma acestor oameni se simte în largul lui. Traversăm şi iată-mă singur cu EP pentru prima dată. Nu ştie cine sunt sau ce caut lângă el, deşi pare să simtă că mă aflu acolo dintr-un motiv justificat. Este prins în capcana supremului coşmar existenţial, orb în faţa realităţii în care trăieşte.
Simt impulsul de a-l ajuta să evadeze, măcar pentru o clipă. Vreau să-l iau de braţ şi să-l scutur. "Ai o tulburare de memorie rară şi care te afectează - intenţionez să-i spun. Ai pierdut ultimii 50 de ani. În mai puţin de un minut, vei uita că această discuţie a avut vreodată loc."
Îmi imaginez groaza în stare pură de care ar avea parte, claritatea de moment, hăul imens care s-ar căsca în faţa lui şi apoi s-ar închide la fel de rapid. Şi apoi o maşină care trece sau o pasăre care cântă l-ar face să revină în bula lui de uitare. Ne întoarcem şi parcurgem înapoi strada al cărei nume l-a uitat, trecând pe lângă vecinii care-i fac cu mâna, dar pe care nu-i recunoaşte, spre o casă pe care nu o ştie. În faţa casei este o maşină parcată, cu geamuri fumurii. Ne întoarcem să ne uităm la imaginile noastre reflectate.
Îl întreb pe EP ce vede. "Un bătrân - spune el. Nimic mai mult."

http://www.natgeo.ro/stiinta/sanatate/secretele-memoriei/

continue reading...

O saptamana pana la pisica albastra

Pisica albastra care s-a nascut la Brasov acum cateva saptamani s-a hotarat sa traiasca la Bucuresti de sambata. Sa zicem ca o fi fost si alegerea ei, nu numai a noastra. Intre timp, m-am chinuit sa-i gasesc nume. Dupa o indelunga consultare cu Raul, in principal, desi au mai participat si altii, am ajuns la un fel de concluzie.
Inainte de asta au fost, bineinteles, ciopartite, shreduite si aruncate la cos multe idei bune.

Pentru ca numele animalului va influenta personalitatea individuala, vorba ceea, au fost retrase din competitie nume muuuult mai romantice, dar cu potential periculos.

Pentru ca pisica va fi albastra, prima optiune a fost, aproape evident, Blues. Dar asta ar fi condamandat-o poate la o viata de visare si de tristete metafizica.
Intrucat eu doresc o pisica jucausa, calda, solara, afectuoasa, numele ei a fost decis dupa ore bune de gandire. Evident, mai ramane sa punem numele si pisica fata in fata, sa vedem daca le place unuia de celalalt. Dar, fie si pana la etapa de testare, pisica albastra se va numi Sol.

Dat fiind ca avem nevoie de solutii de rezerva, astept sugestii. Daca stiti ce nume ar trebui sa poarte o pisica din rasa Albastra de Rusia, asadar potential timida, jucausa, cu ochi verzi, tandra si atasata ca un catel, nu ezitati sa ma anuntati. Si eu si ea ne vom bucura.

continue reading...

"saptespe grade" makes minds go crazy

Trezitul de dimineata nu va fi niciodata una din veleitatile mele.

Doar vara, la mare, pe nisip fara sfarsit, mai pot sa ma strecor alene din vagauna unde somnul s-ar prelungi pana la 12, pentru a prinde minute care nu ard, nu deshidrateaza si nu altereaza memoria. Pana cand, ascunsi sub acoperisuri imperfecte, vom adormi in fata unei limonade albastre, la umbra.

Nu, clar ca lumina zilei, nu ma pot trezi dimineata niciunde altundeva decat la mare. Iar azi, e clar, nu era nici un fel de mare la marginea patului meu, desi soarele a incercat sa ma introduca in eroare. Aceasta eroare de a ma fi trezit, pentru a 36-a zi in acest an, intr-un oras fara mare.

continue reading...

Ce spun semnele

Poti sa-ti dai seama cat de des zambesc privindu-i in ochi? Poti sa-ti dai seama ce mananca dupa circumferinta abdomenului? Poti sa-ti dai seama cat de tare vorbesc, inainte sa deschida gura, dupa cat de mari le sunt urechile?

Poti sa-ti dai seama daca are masina automata dupa culoarea jeansilor?

Poti sa-ti dai seama daca gateste dupa liniile din palma stanga?

Poti sa te uiti la fruntea cuiva si sa-ti dai seama ce fel de carti citeste?

Poti sa spui daca asculta rock dupa cat ii sunt de curati pantofii?

Poti sa spui daca ii place marea sau daca prefera muntele uitandu-te mai intai la cat e de rosu in obraji?

Si daca ai putea, ce poveste, ce rasturnare de situatie s-ar petrece cu fiecare deschidere de gura, cu fiecare vocala, cu fiecare consoana care incepe calatoria prin aer!

M-am indragostit brusc de o batranica. Rosie in obraji, voinica de parca ar fi venit din varf de munte, acoperita de ploaie sub acoperisul statiei de metrou, batranica-asta-coborata-din-cartea-cu-Heidi vinde pachete roz de servetele doua la cinci mii. Nu e zgribulita, nu se vaita, ba uite ca zambeste, vinde servetele ca si cum ar vinde apa vie si apa moarta si ne-ar face un bine tuturor ca, ah, pe ploaia asta cineva ne-a iesit in drum, providential, cu batiste de hartie.

Exilata de pe muntii unde s-o fi nascut in statia de metrou unde mai traiesc cativa prapaditi care ei insa nu, n-au gasit apa vie si nici apa moarta si nici leacul pentru tristete.

continue reading...

Rabbit Hole Day

Primul iepure care a ajuns aici era asa de zgribulit ca nici nu intelegeam ce zice. Ma rog, poate n-as fi inteles nici in conditii normale, daca stau sa ma gandesc; era oricum peltic si un pic balbait de la natura. Dupa spusele lui, o fiertura de ierburi aromate il adusese in starea asta jalnica.
Pai cum asa?
Fiica domnului Manson a sarit cu gura pe mine. Nu stii ce fierturi se servesc la madam Ludmilla? Ah, ma mir sa aud acest lucru! Pareai o persoana scoasa in lume.
Bine, lamureste-ma, i-am spus asezandu-ma si facandu-le ambilor semn cu capul sa ia loc. M-ai facut curioasa. Cat despre uimirea ta, ti-o voi lamuri deindata.

Si incepui sa povestesc pe scurt despre cearta mea celebra cu madam Ludmilla, aceea care impartise tinutul intre mancatorii de biscuiti cu fistic facuti in casa ei si mancatorii de tarte cu prune si nuca facute in casa mea. Cearta care a marcat momentul de la care nu ne-am mai calcat pragul una alteia.

Don'soara Manson incepu sa ma lamureasca la randul ei, dar nu se opri din mancat. Era o fana celebra a tartelor mele cu prune si nu se oprea din rontait nici cand vorbea - asa se explica de ce improsca mereu firimituri dulcege in jurul ei, ceea ce nu o facea mai putin agreabila. Semana cu un cangur australian, si cui i-ar putea fi antipatici cangurii australieni?

Madam Ludmilla face niste fierturi carora le zice Dupa cum ti-o fi norocu', am aflat imediat.

Consumand-o la un ceai dansant de inaugurare, pisica Nina a inceput sa pluteasca lin si nu s-a putut opri decat dupa vreo 3 ore, cand a cazut brusc de sus, fix pe masa de croitorie a lu' nea Tiv-Oliv.

Brutarul din partea de vest a gangurit doua zile ca un gugustiuc, nemaiputandu-se intelege cu nimeni. Nevasta-sa a sughitat toata noaptea si, cand s-a trezit, avea o voce de soprana alto. S-a hotarat sa plece la Viena, sa cante pe marile scene.

Cojocarul personal al reginei a inceput sa alerge dupa fluturi si cai verzi pe pereti si s-a oprit numai cand a cazut lat de oboseala.

Un antrenor de cricket cu fata de dovlecel s-a apucat sa coloreze lumea in culori pastelate si a umblat vreo trei zile cu o pensula in mana, colorandu-si rudele si prietenii cu niste culori pastelate oarecum invizibile.


Mi-mi-mie mi s-s-s-s-a fafafacut a-a-sa de caaaald! ofta iepurele, amintindu-si.


PS: Aceasta poveste se dedica lui Lewis Carroll si Luizei, care a celebrat - impreuna cu prietenii care au primit aceasta leapsa - the Rabbit Hole Day.

continue reading...

Minunata lume noua

Un' se duce lumea asta cand se duce, asta ma framanta azi. M-am trezit cu o dispozitie filosofica asa, mai ales ca citesc la Alexandru Dragomir si nu-i usor. Ma rog, in afara de sensul vietii, al libertatii si al dialogului, eu ma intreb Pana unde, fratilor?

In Japonia astia isi fac tot soiul de robotei, care mai de care mai uman. Un cercetator d-asta inginer de-al lor a facut un robot dupa chipul si asemanarea lui. Acest demiurg care este a reusit sa-si creeze o copie electronica atat de fidela incat o trimite in locul sau la conferinte si cursuri. Ceea ce nu e totul. Omul vorbea despre sentimentele robotului si despre cum si asta, ma-ntelegi, are problemele lui metafizice.

Haha, aici am ras un pic. Hai, ma nene, chiar asa? Deci vrei sa-mi spui ca robotelul asta se mai si supara, isi mai pune si probleme, are si el nostalgiile lui, se bucura cand vede un copac inflorit, i-e frica de moarte?

Hai ca-i simpatic.

Prietenul Marc ne povestea cum lucreaza el cu oameni cu probleme, oameni care din cauza unor defecte genetice au creierul incomplet format sau mai mic decat ar trebui. Si ne zicea ca oamenii astia sunt total fericiti. Evident, plang daca ii lovesti, daca ii doare, dar in general nu au probleme d-astea metafizice, nu-s nefericiti ca n-au descoperit sensul vietii. El ii descria ca pe niste oameni sensibili, foarte afectuosi si foarte senini.

Si eu zic - sa presupunem ca vine razboiul care bate la usa sau sfarsitul lumii ala din 2012. S-ar putea ca la sfarsit sa ramana pentru a depune marturie si pentru a repopula lumea: un cuplu de roboti d-astia megametafizici, aproape umani; un cuplu de oameni ca mine si ca tine, usor nefericiti; un cuplu de oameni liberi, fericiti, cam saraci cu duhul.

Ce ierarhie imi imaginez in minunata lume noua!!!

continue reading...

Superheroes get-together

Azi la scoala, auzind de la un profesor cum ajunsese el sa castige 200 de mii de euro pe an (!!!!) cand si-a dat demisia (!!!!!!!!!), am intrat intr-un trip stiintifico-fantastic, am pierdut sirul gandurilor logice si mi-a venit o idee aberanta dar draguta.
(Nu, nu cum ar fi daca as castiga 200 de mii de euro pe an. Asta e prea absurd.)
Am zis asa: tot amesteca astia thc-urile cu ahd-urile si xtc-urile sa ne dea tot soiu' de tripuri, eu as inventa (daca m-as pricepe la chimie organica d-asta) ciuperca Superheroes get-together. Adica aia care se mananca si prilejuieste intalnirea absurda, comica si fascinanta a eroilor preferati*.

Parte din text eliminata temporar, din respect pentru cititorii aflati in postul Craciunului. Desi umorul candid cred ca e apreciat in sferele inalte, voi reface textul dupa ce vom fi sarbatorit.

* "preferat" inseamna de fapt "preferat in distributie". Caci o intalnire intre Einstein si Van Gogh s-ar putea dovedi departe de scopul propus, spre deosebire de o intalnire magica intre Micul Print si Marian Vanghelie.

continue reading...

Simpatii reciproce

Suzi, autoarea mea preferata de blog, pe care o citesc intotdeauna cu un zambet latit pe fata, scrie intr-un interviu publicat pe hotcity ca Ramona si Iulia, inca de pe vremea cand scriau la dublu in acest loc, sunt printre bloggeritzele ei preferate. 

Afland asta pe blogul nou al Iuliei m-am napustit la interviu, sa ma bucur cu ochii mei, in cazul ca se poate spune chiar si asa. 

Multumiri, Suzica! 

N-a fost chiar NLP, desi pe aproape. Mi-am imaginat odata ca o sa primesc un premiu literar si o sa-l invit la decernare pe Sasa Stanisic, a carui candoare m-a inspirat de cateva ori. Si ca, invitata fiind la televiziune pentru a discuta despre sursele umorului meu, voi raspunde cu cea mai mare seriozitate si modestie: "Eu haioasa?? N-ati citit-o pe Suzi!!"

Abslout fara legatura, in acest uichend am aflat ca nu stiu sa joc ping pong. Desi ma credeam maestra, in momentul in care aveam 6-2 mi s-a reprosat ca nu stiu sa servesc, pentru ca domne, mingea se arunca in aer, dupa care o lovesti din forehand, de la nivelul mesei, la un unghi de 45 de grade si inca mai ce, da-o-ncolo, arunc pe masa, arunc! Nu, nene, ce faci tu acolo nu e serva, ce faci, arunci cu bila aia pe masa, nu se joaca asa! Dupa care mi-am dat seama, ca o iluminare, ca eu cu forehand nu practic nici la serva si la nici o lovitura in general, ca eu numai cu rever ma-ntelegi, absout din orice pozitie, pe orice parte. Dupa care am pierdut cu 23-7 sau cat o fi fost, ca cine-a mai stat sa numere, eu eram preocupata sa invat sa servesc corect si sa mai practic si un forehand acolo, de samanta, sa nu par unprofi in concursurile internationale. 

continue reading...