Rolul familiei mele in revolutia mondiala

Am citit Rolul familiei mele in revolutia mondiala dintr-o suflare. Mi-a amintit deopotriva de T.O. Bobe cu a lui "Cum mi-am petrecut vacanta de vara", dar si de Sasa Stanisic (un fost iubit al meu) si "Cum repara soldatul gramofonul".

Exista un umor cuminte care leaga cartile astea, umorul copilariei care descifreaza lucrurile incalcite cu o metoda proprie si care are solutii simple la problemele complicate ale universului. Rolul familiei mele... aduce si nostalgia un pic mai aproape, pentru unul din momentele in care poti s-o atingi, aproape materiala. Este nostalgia unor timpuri care nu tin de loc si de moment istoric, si pe care le-am trait cu totii, candva. Sunt acele momente cand oamenii mari vorbesc o limba aproape straina, cand problemele lor impartasite la cina par totuna cu povestile din carti colorate, cand cel mai mare vis este bicicleta rosie din magazinul ala, cand istoria se petrece pe strada ta si cand anii se masoara cu mandrie in colectii diverse. Pentru cei carora le e dor de copilaria deseori mai calda decat prezentul (pentru cei mai fericiti dintre noi), e o carte ca un mar rosu, grozav de parfumat. Racoritoare. Da, e chiar o carte racoritoare!

Tata mereu aducea acasa cate un lucru greu de gasit. Mama l-a intrebat: "Poti sa faci rost de Diazepam pentru o prietena de-a mea care are probleme cu nervii?". Altadata pretindea: "Vezi sa faci pe dracu-n patru si sa aduci doua kilograme de untura!" sau ii reprosa: "Tot n-ai facut rost de stii-tu-ce pentru doamna Darosava! Vrea sa le faca cadou prietenului de ziua lui". "Femeie, de unde sa-i gasesc acum prezervative?" In timpul asta, eu decupam figura unui indian intr-o placa de traforaj, asa ca mama i-a soptit: "Nu mai vorbi asa in fata copilului!" Voja Blosa mi-a explicat dupa aceea: "Alea ti le pui ca sa nu faci copii". "Precis ca mai exista si alte descoperiri de care eu habar n-am!" i-am zis. Voja Blosa mi-a raspuns: "Nu cred!"

(Bora Cosic, Rolul familiei mele in revolutia mondiala)

continue reading...

simply beautiful

"N-o sa gasesc niciodata inca un tovaras de crasma ca el. Toti sunt adormiti si normali si cuviinciosi. Din cand in cand, e nevoie de un ticalos adevarat ca el."

Charles Bukowski, Tovaras de crasma

continue reading...

Cochetarie

- O femeie cocheta s-a aplecat deasupra digului si s-a uitat in jos, la apa tulbure. Si-a scos manusile incet, deget cu deget, falanga dupa falanga. A intarziat in dreptul degetelor mici, ca o mama care intarzie mangaierile copiilor cei mici. Si-a aranjat o bucla rebela si a oftat.
- Ce inseamna o femeie cocheta?
- Stai un pic, n-am terminat povestea. Nu vrei sa stii ce urmeaza?
- Ba da.
- Pai si de ce ma intrerupi? Stii ca nu-mi place chestia asta...
- Pentru ca vreau sa aflu ce te face sa numesti o femeie "cocheta".

O femeie care miroase fin, discret, cat mai natural. Acel parfum care te face sa-l descompui in ceva ce ai mirosit live.
O femeie careia i se vad urechile si care are urechi fine, ca de portelan, ca niste scoici mici, aproape translucide.
O femeie care isi arata umerii si, din cand in cand, clavicula.
O femeie care nu gateste, dar careia ii place sa se desfete cu portii mici si exotice.
O femeie cu zambet naucitor.
O femeie noir.
O femeie cu glezne fine.
O femeie care danseaza cu eleganta.
O femeie cu gesturi nevrotice ca niste pasari speriate.
O femeie cu gat frumos, o femeie cu maini subtiri.
O femeie care priveste in gol.
O femeie care fumeaza cu port-tigaret de portelan, cu desene in ulei.
O femeie less is more.
O femeie pisica.
O femeie copil pierdut.
O femeie tandra cu animalele.
O femeie care place copiilor.

O femeie care asorteaza esarfe, cercei, palarii, pandantive, brose, inele, bratari si una care nu poate iesi din casa fara nimicurile ei. O femeie care se descalta intotdeauna pe malul marii si care apoi isi poarta sandalele intr-o singura mana.
O femeie cu par lung si unghii scurte.
O femeie care pluteste.
O femeie care canta putin ragusit.
O femeie cu silueta fragila.
O femeie de portelan, una de arama si nici una de aur.
O femeie in rochie neagra si cu un sirag de perle albe.
O femeie nostalgica, fragila, trista, transparenta, opaca, incetosata, cu privire obraznica si maini cuminti.
O femeie nonsalanta.

continue reading...

Adio, Berlin

Germania interbelica vazuta prin ochii unui englez, metamorfoza unui oras impresionant ca o masinarie; englezul, Cristopher, traieste in Berlin, alternand in dierite perioade ale vietii lui conditiile de viata saracacioase cu cele multumitoare, prieteniile cu prostituate celor cu proprietari de fabrici si magazine, conditia de vagabond cu cea de profesor responsabil.

Comunismul si nazismul sunt doar ideologii la inceputul cartii, motiv pentru dezbateri politice mai degraba amuzante. Dar inspre final, Berlinul se clatina deja in fata violentelor incursiuni ale tinerilor fanatici. Luptele de strada, manifestatiile, loviturile de stat devin rutina. Oamenii privesc cum vecini de-ai lor sunt inghesuiti in ganguri si calcati in picioare. Intrunirile comuniste se tin in beciuri si in mare secret; nazistii sunt mai indrazneti sau doar legitimi.

Evreii lui Isherwood sunt personaje controversate, complicate. Nimic nu te face sa-i iubesti, dar iti sunt cumva simpatici, datorita slabiciunilor si ciudateniilor pe care le descoperi.

Ti-ar putea fi prieteni? te intrebi. Oamenii insa se impart deja in doua categorii care nu mai au nimic de-a face cu vechile criterii de socializare. Daca la inceputul cartii domnisoara Schroeder ii impartea in oameni decenti si oameni lipsiti de decenta, acum autoritatea se schimba. Ii lipseste un pic autoironia; in plus, ii lipseste ceea ce d-ra Schroeder gasea pana la urma si pentru oamenii lipsiti de decenta: compasiunea. Noua impartire a societatii nu prea mai lasa loc de interpretari si invadeaza nu doar casele si scolile, ci sufletele care trebuie sa se decida, si repede. In noul Berlin, oamenii se impart in noile categorii absolute: nazistii si ceilalti. Victime, poate. Urmarea e istorie.

continue reading...

Insula

Am vazut in sfarsit Insula lui Kim Ki-duk (Seom), pe care mi-l recomanda Luca de ceva timp. M-a deprimat atat de tare, incat cred ca descrierea filmului ar trebui sa contina nu mesajul de avertizare "Contine scene de violenta". Ar trebui sa fie "Contine scene deprimante pana la sange".

Nu m-au deprimat scenele de violenta atroce, ci atmosfera sumbra care anunta implacabil ca nici iubirea nu creste intr-o atmosfera atat de stearpa cum este acel bordel lacustru, desprins parca dintr-o poezie sumbra. E foarte multa poezie in film, e mangaierea rece a unor peisaje incredibile, dar ramane faptul ca doi oameni se mutileaza din cauza si in ciuda iubirii, separandu-se din ce in ce mai mult, ca legati in doua barci care se indeparteaza.

Am ramas cu cateva imagini in cap si, adormind, sunt convinsa ca voi visa decapitari si corabii.

Si e un film dupa care eu, care nu gust singuratatea si intunericul, oricat ma tratez cu bufnitele mele, simt nevoia sa aprind luminile in toata casa...

continue reading...

Eseuri de indragostit

Am auzit de la toti cititorii lui de Botton ca Eseuri de indragostit ("Essays in love" in original) e mai buna ca Sex, shopping si un roman. Desi la inceput nu m-a prins atat de tare cum ma prinsese Sex, shopping..., trebuie sa recunosc ca pana la urma m-am indragostit de ea mai tare.

Daca Sex, shopping... prezinta relatia din perspectiva unei femei, Eseuri de indragostit este scrisa prin ochii barbatului.

Povestea incepe simplu, cu o intalnire atat de improbabila incat se pune intrebarea daca a fost destin sau a fost cu adevarat intamplare.

"In credinta noastra naiva, nu faceam decat sa ne aparam impotriva ideii ca am fi putut foarte bine sa iubim pe altcineva, daca computerul liniei aeriene ar fi jonglat altfel cu lucrurile - gand de neconceput atunci cand dragostea este atat de strans legata de unicitatea celui iubit. Cum sa-mi fi imaginat ca rolul pe care Chloe a ajuns sa-l joace in viata mea ar fi putut la fel de bine sa fie asumat de altcineva, cand eu de ochii ei ma indragostisem, de felul ei de a-si aprinde tigara si de a saruta, de a raspunde la telefon si de a-si pieptana parul?"

"Proust povesteste despre Mahomed al II-lea care, simtind ca se indragosteste de una din femeile din harem, a ucis-o imediat, pentru ca nu dorea sa fie incatusat spiritual de cineva. Neputand face asa ceva, renuntasem de mult la speranta de a fi autosuficient. Iesisem din camera mea si iubeam pe cineva - astfel asumandu-mi riscul de a-mi baza viata pe altcineva."

"Anxietatea de a iubi pe Chloe era partial anxietatea de a ma afla in postura in care motivul fericirii mele putea sa dispara cu usurinta, putea sa-si piarda interesul, sa moara sau sa se marite cu altul."

Finalul acestei disectii prin viata de cuplu este unul care m-a cucerit definitiv. E perspectiva barbatului parasit care se simte incapabil sa-si recladeasca universul in lipsa ei, care traieste intre fantomele amintirilor cu Ea, imaginea barbatului care traieste ca intr-un halou de sticla unde nimic nu-l mai atinge, in care nici un sentiment nu mai respira. Mi-a placut cand el spune ca optiunea cea mai onesta ar fi sa se sinucida, ca ar fi singura reactie cu adevarat sincera.

E o carte tulburatoare din cel putin un motiv: se va potrivi cu siguranta cel putin uneia din povestile de amor traite de oricare barbat pe care il cunosc.

continue reading...

Calatorie in tara minunilor intr-o pelicula alb-negru

Mi-am petrecut seara de miercuri cu Alice, palarierul nebun, regina de cupe, copilul-porc, iepurele alb si povestile lor la ceaiul ducesei.

Alice in tara minunilor este una dintre cele mai frumoase povesti din lume. Fantezia fara margini a lui Lewis Carroll ramane intacta in acest film din '66, care urmareste cu fidelitatea povestea scrisa.

S-a intamplat sa mi-o imaginez pe Alice altfel. Dar Palarierul nebun, el era din visul meu, din visul ala in care intram cu prima pagina a cartii, visul in care pisicile ranjesc si reginele cer sa fie taiate capete, dar stii ca nu se poate intampla nimic rau, pentru ca e un vis impregnat de miros de scortisoara, de ceai negru, de bomboane cu fructe, cu miros de melasa, un vis in care flamingo roz pasesc gratios catre tufele de trandafiri albi din greseala.

Desi starea pe care am avut-o eu pasind in tara minunilor din cartea mare cat un bloc de desen nu avea nimic in comun cu starea semi-psihotica a filmului englezesc, mi-a placut ceva. Fantezia costumelor, decorul impecabil, Peter Cook, Petter Sellers, Michael Redgrave. Lupa, timpul oprit, dansul de pe malul marii.

Vinul rosu ne-a facut sa ne spunem si noi povesti dupa aceea, Biux povestindu-ne despre o maimuta pe care am crezut-o fictiva. Eu am spus povestea lui Cuculili. Raileanu a pierdut, dar i-am dat locul 3 pentru ca nu mai aveam altul.

continue reading...

Fellini despre Fellini

Fellini este pentru mine Creatorul de film. Imaginile lui alb-negru, lumina care se joaca ghidusa cu imaginatia mea, personajele atat de tulburate uneori, fobiile cu care rezonez, toate imi sunt familiare si dragi cum nu mi-au fost altele. Eu, care uit filmele aproape instantaneu dupa ce le-a vazut, am atat de multe imagini felliniene in cap...

Cinematograful nu are nimic de-a face cu realitatea; filmul e magie, e un vehicul spre alta realitate, in care predeterminarile din lumea noastra nu mai exista si in care totul e posibil.

Il inteleg mai degraba intuitiv. (in)Cultura mea cinemtografica nu imi permite sa descifrez chiar toate simbolurile, in schimb o chimie fara asemanare ma face sa amutesc de placere atunci cand pe un ecran se deruleaza un fellini.

Cartea pe care tocmai am pus-o jos mi l-a scos in cale pe omul Fellini, asa cum era el in copilarie, in adolescenta, asa cum e acasa, asa cum vede el muzica, cinematografia, prietenia, imaginatia, culoarea sau lumina. Cartea asta m-a facut sa-l simt si mai aproape pe acest tip genial, bonom si un pic timid, efervescent si totusi retras, celebru si mizantrop, extrem de amuzant!


"Imi place sa-mi fie teama, e un sentiment savuros care iti da o placere subtila. Am fost intotdeauna atras de tot ce-mi producea frica."
"Daca as avea un copil, as cauta mai intai sa invat eu de la el. (...) Mi se pare ca tancii sunt depozitarii unor bogatii nebanuite, ca au in cap, in inima, in burta un mic si enorm seif cu secrete care, incet-incet, vor disparea."
"Imi placea sa fiu compatimit, sa par misterios si enigmatic. Era placerea mea sa fiu gresit inteles, sa par o victima. Odata, prada nu stiu caror idei de razbunare, am inventat o sinucidere: cu putina cerneala rosie furata de la serviciul tatei, mi-am frecat fruntea si mainile (...)"
"A face oamenii sa rada mi s-a parut intotdeauna cea mai privilegiata vocatie, cam la fel cu vocatia sfinteniei."
"Ma cuprinde uneori o zgarcenie extravaganta, ridicola, care ma tine cateva zile, transformandu-se brusc in cheltuiala descreierata. Intr-o luna, de pilda, am circulat numai cu autobuzul: gata cu cele douazeci de taxiuri pe zi, traiasca transportul in comun!"
"Odata s-a intamplat sa gatesc la Fregene. Pentru vreo cincizeci de pisici care mieunau amenintator in gradina. Era iarna si numai casa noastra mai ramasese locuita. Am facut o ciorba imensa golind tot frigiderul, am pus si un flacon de intaritor, Activarol, pe care nu-l mai luam. A fost un succes."

continue reading...

O carte fascinanta despre relatii banale

Alain de Botton scrie "o filozofie a vietii cotidiene". In cartea lui "Sex, shopping si un roman" diseca pana in amanuntele cele mai banale o poveste de dragoste obisnuita, o relatie ca atatea altele, ca mai toate, as spune.
Doi oameni se indragostesc, problemele apar. Viata casnica se taraste printre obstacole minore, facand uneori imposibil slalomul printre incompatibilitati mici sau mari, perspective diferite, rabufniri, refulari/defulari, sentimente ranite, promisiuni incalcate. Pana acum, n-a fost vorba de nici o tradare, decat poate pe cea a iubirii idilice, pentru ca florile gasite cu surpriza in fata usii sunt inlocuite de sedinte tarzii si de harababura domestica.
Cartea m-a prins cum nu ma asteptam. E o analiza psihologica a felului in care mentalul deconstruieste gesturi si atitudini, creand drame si frustrari acolo unde lipseste comunicarea. E o carte pe care fiecare o poate citi ca pe povestea sa de dragoste. Ni s-a intamplat tuturor. Alice si Eric suntem noi, in diferite etape ale vietii. Nu cred ca exista povesti de iubire care sa nu fi intalnit, undeva pe drum, una din perspectivele de aici.

Alice e singura de ceva vreme si e inconjurata de cupluri banale, plictisitoare, niciodata ideale, rar fericite, dar totusi cupluri. Ce vrea ea? Ea il cauta pe EL, desi, dupa atata vreme, mai ca s-ar multumi sa intalneasca si un el cu e mic, cu burta, chelie, fara haz si aproape anost. Numai s-o infasoare si pe ea cineva in pardesiul gros de lana atunci cand bate vantul sau sa o astepte cu un ceai cald cand ajunge acasa. Si iata ca soarta ii surade, atunci cand apare Eric, pe care, la inceput, il considera "eminamente rezonabil". Cu timpul, Eric capata statutul celui care detine puterea in relatie. De ce? Pentru ca Alice il idealizeaza si pentru ca Eric este semi-indiferent. Ea devine paranoica. De aici incolo, e o poveste pe care o stim cu totii. Explicata din perspective filozofice si psihologice fascinante.

"Paranoia poate fi cea mai naturala reactie la sentimentul de iubire, cand pretuim pe deplin pe cineva si, prin urmare, devenim din ce in ce mai constienti de omniprezenta posibilitate de a pierde acea persoana."

continue reading...

La mintea poneiului

Later edit: Am ales cateva texte cool care au urmat dreptului la replica oferit lui Cristi Neagoe la Antena 3. Imi plac mai ales comentariile, care demonstreaza ca nu suntem toti batuti in cap, sterilizati, conceputi in eprubeta si imperecheati virtual, astfel incat pudibonderia unor demoazele crescute la pension ne e straina. (doar) Pentru toti cei care n-au vomitat si nu s-au ascuns sub pat citindu-i pe Sade, Agheev, Welsh, Brumaru, Grass, Nabokov, Bogza, Baudelaire si altii:

Iulian Tanase: http://poemix.blogspot.com/2008/08/nu-i-ponei-precum-new-york-ul-nici-poet.html

Carturesti, cu referinte la durox, feeder si zoso: http://www.carturesti.ro/?p=479

http://abitir.ablog.ro/2008-08-12/dreptul-nostru-la-replica.html

http://www.feeder.ro/2008/08/10/cu-neagoe/

continue reading...

The Million dollar hotel

Am ratat un film. L-am recuperat ieri. Lucatoni mi l-a pus in brate si mi-a zis "Sunt sigur ca o sa-ti placa, daca nu, inseamna ca nu te cunosc deloc".

Si iata filmul, nu e nou, eu l-am ratat, am mai zis asta. Coloana sonora exclusiv U2, poveste cu si despre ciudati, cea mai ciudata adunatura si eu. Instabila, inconsecventa, fracturata, nesigura, cerandu-i lui Cristi un film de plans. Oooo, am varsat o lacrima....cand Eloise a plans la sfarsit, ea-asa-frumoasa-si-trista. In sfarsit, am si ras. Sunt cateva replici la care nu se poate altfel. E asa:

"TomTom: I just wondered if Skinner could really be crazier than Dixie. Dixie was in a music band called...the Beatles. Only they didn't know."

"Eloise: I can't die.

TomTom: Oh, you can't? You can't?
Eloise: I don't exist.

TomTom: So....how come?

Eloise: I'm fictional."

Cu multumiri pentru Cristi, caci a mers perfect pe starea mea de spirit, and yes, you do know me, 'cause we were in the same book yesterday :(

continue reading...

Ce-o zice Lisa acolo?

Acum cateva luni mi-a fost introdusa de catre Lucatoni o fata care m-a fermecat in mod cu totul si cu totul iremediabil. Desi am porniri majoritar hetero, vazand si ascultand cele ce se vor auzi mai jos, as fi jurat ca pe fata asta as lua-o acasa chiar si eu, ireconciliabil salbatica si neospitaliera pe termen lung.

Si pentru ca ploua, sta sa ploua, se lumineaza, iar ploua, pentru ca ma tratez de nostalgia nisipului cu miros de Bucuresti trecut prin ape, iata cum canta in dimineata asta Lisa pentru mine (poate si pentru nostalgiile mele marine, cine poate sti?):

continue reading...

Plimbare printre femei ciudate cu un urs de aur

Ramona vorbeste despre the strange women on earth, mai precis despre acelea dintre ele care canta.

Pentru acele dimineti in care oglinda ne arata altfel (si 15 minute mai incolo un fular verde merge de minune cu niste cizme galbene cu mov), sa stiti ca avem surori pe lume. Cand toata lumea se uita urat la voi pe strada, iar Emily the strange si Cartman sunt ingerasi, sa stiti ca sunt cateva fete care umbla cu bisturiul in mana prin videoclipuri. N-am o colectie mare, ba chiar una mititica, din care am exclus-o pe arhicunoscuta Bjork, desi s-ar fi potrivit de minune. In schimb, va propun sa va bucurati de urmatoarele femei maniace (doua ale mele, una descoperita de Lucatoni), mai ales in acele zile cand nu prea aveti chef de nimic pe lume:

Laura Marling - My Manic and I

Marissa Nadler - Bird On Your Grave

Joanna Newsom - The Book of Right-ON

PS: O zi buna de plaja, scurtmetrajul lui Bogdan Mustata, dupa scenariul lui Catalin Mitulescu, a luat Ursul de Aur. Am vazut cateva secvente si are niste imagini bestiale, plus ca e jucat de pusti din centre de reeducare, plus ca Mitulescu n-a dat niciodata gres cand a fost vorba de scurtmetraje. Felicitari!

continue reading...

Cum repara soldatul gramofonul

Ramona a terminat carte frumoasa si vorbeste despre ea, intrucat merita

Cel mai important eveniment al zilei este ca am parcurs si ultimele randuri din cartea lui Sasa Stanisic; le-am citit aproape litera cu litera, ca sa prelungesc agonia si cu un nod in gat ca s-a terminat. Ca personajul din carte, m-as intreba si eu o prostioara retorica: De ce cartile bune nu dureaza la infinit?
E o carte in primul rand emotionanta, in al doilea rand scrisa binisor, iar in al treilea rand frumoasa. Pe mine m-a facut sa rad si sa plang in egala masura. Celor care le-a placut T.O. Bobe cartea asta o sa le placa mai abitir, pentru ca are mai multa substanta.
Daca Sasa nu ar cauta-o in disperare in fiecare pagina a cartii pe Asija (si pun pariu ca o cauta si in viata reala), o fata pe care a pierdut-o cand a fugit cu familia in Germania dintr-o Bosnie invadata si terorizata, daca nu ar cauta-o zic, ar fi o partida buna pentru fetele sensibile la umor si sensibile in general.
Azi dimineata m-am apucat de Stapanul Inelelor, ceea ce inseamna ca vreo cinci ani o sa fiu ocupata, pentru ca, facand un calcul sumar, cartea are: primul volum 15.300 pag + al doilea volum 1.238.400 de pagini + al treilea volum 765.320 de pagini, rezulta ca am de citit 2.019.020 de pagini si ii multumesc pe aceasta cale Cristinei care s-a asigurat ca am de citit in urmatorii ani cu acest inspirat cadou de Craciun pe care chiar eu mi l-am dorit.
Apropo de carti care te fac sa razi, azi dimineata mi-am amintit fara motiv de Miss Romania a lui Cezar Petrescu, pe care am citit-o cand eram mica si m-am prapadit de ras. Nu stiu daca umorul avea alte valente pe atunci sau cartea e intr-adevar genial de amuzanta, o sa incerc sa recitesc cateva pasaje cand ajung la parintii mei.

continue reading...

Muzica, film.....lipseste ceaiul

Cum stateam de vorba cu Lucatoni despre filme siropoase si melodramatice care pe noi nu ne impresioneaza, el zice ca lui nu-i place lalaiala, ca ii place viata....scandalul.....(nu mai stiu ce-a mai zis, ca dl yahoo asta nu arhiveaza nimic cand nu te pricepi sa-l setezi.)
Ca urmare, m-am hotarat sa il conving ca ii place lalaiala [important la orice lalaiala oricum e sa stii pana unde sa lalai(esti) si cu ce s-o combini]. Si l-am testat cu urmatoarele:
Those sweet words - Norah Jones
The next step you'll take - Club 8
Never know - Jack Johnson
What's wrong with me - Skye
Si orice de la Air, am lasat "la latitudinea lui" (mor dupa expresia asta si am uitat sa postez la Exarhu), ca aveam incredere in Air.

L-am dat gata cu Skye, ceea ce va propun mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=3nRRxhN8t1A

El m-a dat gata cu Norah Jones - Sinkin' soon, pe care mi-a amintit ca nu l-am mai vazut demult, iar eu nu mi-am mai amintit pe ce coloana sonora a aparut.
Lucatoni i-a cerut opinia lui dl google, care, ca si dl yahoo, e un nesuferit care necesita expertiza, dar ceva mai bazic. Uite, dl google raspunde negative, eu mor de ciuda ca-mi amintesc cu precizie ca undeva era, asa ca va rog sa ma ajutati daca va trece prin cap.

continue reading...