Orasele mele ca niste femei- pe la altii

Raul se antureaza si ne face cunostinta cu Viena lui, aici.

Si ca sa ii multumim si sa mai umplem cu ceva postul asta, ca parca prea are doar un rand, voila cantecul de azi (total offtopic, dar de Sunday afternoon, asa)!

Later edit: Tot prin Raul, o cunoastem pe doamna Paris a Laviniei.

continue reading...

Orasele mele ca niste femei II

Lui Cristi i-a placut ideea mea si zice ca si el si-a imaginat de multe ori orasele ca pe niste femei. Asa ca ne-a scris un text despre Iasi.

Nu vei sti niciodata varsta ei. Nu vei sti niciodata pe cine a iubit mai mult dintre toti acei amanti minunati si galanti. Nu vei sti niciodata de cate ori a fost internata in spitale din cauza nenumaratelor pneumonii sau tentative de sinucidere. Nu vei sti niciodata daca ploile ce o insotesc mereu fac parte sau nu din garderoba ei. Nu vei sti niciodata cate mangaieri au alunecat timid si fragil pe rochiile ei lungi. Nu vei sti niciodata de ce acei copii in pantaloni scurti sunt innebuniti dupa ea. Nu vei sti niciodata daca sunt ai ei sau nu. Nu vei sti niciodata de ce portile caselor nu sunt niciodata incuiate. Nu vei sti niciodata de ce nu te poate refuza, de ce nu te poate iubi, de ce nu te poate uri. Nu vei sti niciodata de ce tigarile au o alta savoare in prezenta ei. Nu vei sti niciodata de ce isi musca din cand in cand buza inferioara. Nu vei sti niciodata de ce degetele ei lungi se misca usor prin aer, ca si cum ar mangaia fluturi mari si colorati. Nu vei sti niciodata ce amintiri ii starnesc florile galbene, sticlutele goale de parfum si scrisorile din hartie cretata. Nu vei sti niciodata de ce…

continue reading...

CODRUL BUNELOR MANIERE

Inca de la inceputul existentei sociale a umanitatii , niste indivizi mai pretiosi decat altii au impus niste norme de comportament, pe care daca nu le respectam intocmai, suntem categorisiti drept mitocani sau cum ar zice Sorin Ovidiu Balan niste ‘’scursuri ale societatii‘’. Aceste norme de inalta conduita sunt adunate si scrise intr-un fel de Sfanta Scriptura a societatii numita ‘’ Codul bunelor maniere ‘’ ale carei reguli trebuiesc respectate mai ceva ca Cele 10 Porunci.

De cate ori ne-am dorit sa nu ne asumam apartenenta la aceasta religie si sa traim intr-un fel de codru al bunelor maniere .

Voi veni cu niste situatii rupte din viata, pe a caror lista as dori sa o prelungiti pana cand voi face febra musculara la degetul aratator din cauza folosirii indelungi a scrollului in timp ce le citesc.

• Intr-o zi de vara cand ne este f sete dupa ce am alergat de dimineata pana seara intr-un oras plin de praf pe o temperatura care depaseste 40 de grade la umbra si ni se ofera apa intr-un pahar care nu depaseste 100 ml . De cate ori ne-ar fi permis sa cerem reumplerea paharului fara sa ni se zica ‘’ vai … dar ce sete ti-a fost ‘’?
• Cand venim morti de foame si scopul principal este acela de a manca, se va gasi de fiecare data cineva care sa zica: ‘’ hai sa-l asteptam si pe X . Tocmai a plecat de acasa … dar vine in 40 de min‘’. Personal as dori sa nu fiu asteptat ... si nici sa astept.
• Mi-ar mai placea de asemenea sa nu fiu descaltat la usa.
• Si sa-i refuzam pe toti cei care ne ofera cu zambetul pe buze fluturasi publicitari despre diverse rahaturi care nu ne-au interesat si nu ne vor interesa vreodata.
• Vi s-a intamplat sa asteptati la frizerie uitandu-va ca la o cursa intre cei doi frizeri ? unul bun si unul prost - sperand ca va castiga cel bun… Niciodata nu castiga cel bun… Va va invita cu multa bunavointa cel mai prost spunandu-va ca e disponibil . O fi nepoliticos sa-i zici ca nu ai vrea sa-ti masacreze podoaba capilara si ca ai dori sa astepti la colegul lui?
• Cand ti se cere un foc in timp ce fumezi si nu doresti deloc sa fii sociabil. Aici e mai nasol – esti obligat sa oferi, desi n-ai chef, ca doar fumezi si nu poti sa zici ca n-ai . Si va trebui sa astepti in ploaie si vant sa reuseasca sa-si aprinda tigara . Mi-ar placea sa-i zic lipsit de politete: ‘’ nu-ti dau … ca mi-e lene si bate vantul si ploua , si va trebui sa te astept mai ales ca dupa fata nici nu stii sa-ti aprinzi tigara ‘’.
• Sa-i spunem unei persone plictisitoare cu care ne intalnim in metrou ca nu avem chef de conversatie fara sa inventam scuze de genul ‘’ trebuie sa cobor, ma duc spre usa ‘’ sau ‘’ iau metroul din spate ca o sa schimb la Victoriei ‘’. Nu ! Pur si simplu mi-ar placea sa-i zic ca nu vreau sa stam de vorba, ca ma plictiseste, ca desi cobor peste 7 statii si el/ea la fel, imi doresc ca sa nu-i ofer acest timp.
• As dori sa nu fiu catalogat nesimtit pentru ca citesc felicitarile primite cu diferite ocazii in drumul spre cosul de gunoi. Le apreciez , am retinut mesajul, voi trimite una la randul meu, dar nu imi doresc sa le pastrez pt ca nu am ce face cu ele si nici colectionar nu sunt .

Aceasta lista ar putea continua pana la cer si inapoi.

As mai dori sa mai punctez ceva in final: Cel mai mare dusman al libertatii este aceasta expresie impersonala ‘’NU SE FACE‘’. Cati dintre cei care v-au spus ca ‘’nu se face’’ au argumentat aceasta expresie? De principiu as dori sa nu fiu impiedicat sa fac lucruri care nu deranjaza pe nimeni doar din considerentul ca ‘’NU SE FACE‘’ .

continue reading...

Kosovo si alte aiureli, dar sarbesti, de Veselin Milicici

Vesi e prietenul nostru. Prietenul nostru sarb. Si desi suntem un blog poetico-amuzanto-sensibilo-frivol, vrem sa vibrati/comentati cu el la tonul pasional in care ne povesteste, la rugamintea noastra, ce simte el acum despre Kosovo si alte aiureli sarbesti (mai putin orez sarbesc, care nu isi are locul) :)!

Azi, ecourile declararii independentei de catre albanezii din Kosovo s-au cam subtiat. Talk show-uri, articole, comentarii. Rezultatul? Kosovo e un stat independent. Mi-e lehamite deja sa citesc post-urile de pe forumuri, sa ma cert cu idioti si neidioti, sa ma documentez despre o istorie neclara si pentru mine si cred ca pentru toata lumea.

Din start trebuie sa fac o precizare. Sunt sarb (sau undeva in zona oricum), am un nume sarbesc si le vorbesc limba. Cam tot atat cat vorbeste romaneste un moldovean care a fost numai la scoli rusesti. Cum ma simt? Pai cateodata sarb. Cert este ca as avea mari dificultati in a ma adapta cu o viata la Belgrad, ca i-am injurat de nenumarate ori si ca nu sunt in stare sa fiu atat de intransigent, grobian si capos ca 99% din populatia Serbiei. Acum ca intransigent e cam acelasi lucru cu capos .... ete de-asta nu mai pot eu. In fine, mai multe generatii nascute pe teritoriul Romaniei, o casatorie mixta, si educatie 100% romaneasca sunt suficiente sa iti altereze puritatea etnica.

Dincolo de argumentele pro si contra independentei Kosovo, istoric sau demografic, dincolo de cine a omorat pe cine, la 1400 in ’40 sau in ’99, ceea ce ma socheaza, este faptul ca nu s-a schimbat nimic. Acum aflu o stire: Spre deosebire de Kosovo, Republica Srpska nu se bucura de sprijinul Statelor Unite si a puterilor occidentale in a isi declara independenta.

Ramane aceeasi putere a dictatului dintodeauna. Aceeasi detasare a trasarii granitelor cu ochii pe harta, acelasi necesar gir al marilor puteri. Dar parca era mai corect, mai cinstit faptul ca dictatul de la Viena (fara a face o comparatie YU-RO) s-a numit dictat si stiam cu totii cum stam. Acum, il numim, gir, sprijin, incuviintare si mai ales “consistent” cu o oarecare rezolutie ONU. Termenul asta de “consistent” e o mare smecherie. Intodeauna mi s-a parut de cacat (sa ma scuzati). La fel ca si: device e ceva, care nu chiar e, adica e pe acolo prin zona, dar de fapt poate fi mai multe lucruri diferite si in definitiv, numesc prin el ceea ce imi convine mie. Dificila limba asta englezeasca. Oricum daca ai calcat in multinationala, chiar si 2 luni, ti se umple capu' de termeni vagi pe care eu inca ma straduiesc sa ii uit.

Ce imi place la sarbi? Pai, dincolo de faptul ca sunt niste animale si niste barbari (care si-au permis sa incendieze ambasada SUA), imi place faptul ca ei stiu sa spuna nu. Nu vreau si nu sunt de acord. Imi aduc aminte de o imagine din China cred, o stiti cu totii cand un chinez cu doua plase nu se misca din fata unui tanc. E drept ca o imagine face cat o mie de cuvinte. E spectaculoasa, e formidabila. Si tancul incerca sa il ocoleasca...

Ei bine, daca ar fi fost vorba de politica internationala - tancul ar fi trecut peste el. Si l-ar fi lasat terci acolo in strada insistand ca a fost “consistent” cu drepturile omului, conventia de le Geneva, acordul de la Kyoto si runda Uruguay.

Problema la sarbi e de civilizatie diplomatica. Si faptul ca nu au unde se duce. Tot ce au, tot ce au avut vreodata e petecul ala de pamant intre Adriatica si Dunare. Si doua principii. Dumnezeu si steagul ( a se citi – tara). Doua principii perimate, usor penibile in societatea in care traim si cel mai adesea fecalizate (ca nu gasesc alt termen) in mintea romanilor de idioti de genul Vadim. Acolo insa e altceva. Oamenii in Serbia beau de sting, si-o trag, se uita pe MTV, fac afaceri, circula prin lume. Nu il invoca pe Dumnezeu decat la Paste si la Craciun, la nunti, botezuri si inmormantari. Nu e prezent in viata lor de zi cu zi, nu vorbesc de tara si de Dumnezeu toata ziua. Decat atunci cand sunt probleme. Cand aceste doua principii fundamentale dau de necaz. Ma uitam la demonstratiile de la Belgrad. Mii de tineri. Nu basinosi, nu senili si spumegatori de genul Romania Mare. Ci studenti, internauti, jucatori de tenis, etc erau acolo pentru a sustine cele doua repere. Ciudat. Dar logic. Pentru ca daca vorbesti sarba, sau sarbo-croata, sau croata poti fi orice din cele 3 natiuni teoretice din Bosnia de azi. Insa doar daca esti crestin Ortodox, esti sarb. Si doar daca iubesti amaratul ala de petec de pamant, doar atunci esti sarb. Si doar daca stramosii tai au murit sau sangerat la Kosovo Polje. Campia Mierlei nu e doar un mit. E ceea ce le-a scris Lazar cand i-a chemat la arme pe toti voievozii, capeteniile si ce dracu or mai fi avut pe atunci. Intr-o redare aproximativa suna cam asa: Cine-i sarb, nascut din neam sarbesc, si la Kosovo nu vine/ din mainile lui sa nu rodeasca nimic, nici vin, nici grau alb ... si urma un sir greu de blesteme. Acolo. Acolo s-a format poporul sarb. Ce a fost inainte, a fost o incercare. Cumva.

Citesc comentarii postate de americani care radeau de stupiditatea unei zile nationale ce comemoreaza o infrangere. Si ma intreb nu e oare o banalitate sa serbezi ziua nationala doar ca sa aniversezi victorii, uniri si sau zile de nastere. Ce scapa celor ce rad e urmatorul lucru. Acea infrangere – de fapt a fost mai mult o egalitate; au mai trecut douazeci de ani pana au ocupat otomanii Serbia - i-a format. Acolo, s-au ales Sarbii de restul. Acolo au murit. Lazar, Milos Obelici dar si sultanul turc. Asta serbeaza ei. Aceast caracter al natiunii. “Murim de gatul vostru decat sa va dam ce e al nostru”. Oricat de mari, oricat de tari ati fi. Si de aici lipsa de cultura diplomatica. Care lipsa vad ca e prezenta si azi ca o trasatura distinctiva si definitorie in caracterul acestui popor. O suzeranitate a otomanilor ar fi fost mult mai productiva. Nu ar fi existat musulmanii de azi din Bosnia, albanezii musulmani, s-ar fi dezvoltat astfel.... O Serbie fara Kosovo. E mai productiva, s-ar dezvolta mai rapid, au scapat de albanezi, de mafioti si traficanti, poot intra in UE.

Dar pana si azi, parca nu ar fi invatat nimic, raman fideli aceluiasi principiu. Atunci cand considera ca au dreptate, raspund: Du-te-n pizda ma-tii! Din pacate. Pentru ca ar fi asa de usor sa spuna: Nu sunt de acord. In definitiv, inseamna acelasi lucru. Si totusi e atat de “excruciabil :)” de greu. Pentru ca asta, asta ar insemna ca s-a terminat. Ca nu mai sunt sarbi. Pentru ca la Kosovo, s-au dus doar cei ce-au zis “Du-te-n pizda ma-tii”. Ceilalti, au dus-o dupa aceea bine 500 de ani. S-au convertit la islam si acum traiesc si se numesc musulmani. De aceea stiu. Stiu ca nici Milosevici nici cei de dupa, nu aveau alta posibilitate. Stiu de ce au procedat cum au procedat. Si stiu ca nu le va fi bine asa cum nu le-a fost nici dupa Kosovo.Dar nu puteau face altfel. Facand altfel ar fi devenit altcineva. Ceva in fibra intima a natiunii ar fi plesnit. Si de acolo s-ar fi terminat cu sarbii. Pentru ca nu e usor sa fii sarb, mai ales ca e suficienta o convertire de 30 de minute ca sa devii croat sau “musulman”. Desi - si sunt convins de asta - stiau cu totii ca se indreapta spre dezastru, au ales aceasta cale. Ca sa nu ii inghita istoria. Si daca vor dispar, sa dispara sarbi fiind.

Acum, ca am terminat cu sentimentalismele de ospatar, vorba lui Dinu, sa trecem la lucruri mai serioase. Cred, ca problema Kosovo ii va tine in loc. Cred insa ca o vor duce mai bine ca noi. De ce? Buna intrebare. Pentru ca nu vor sa intre in UE. Iar UE este in impas. Cum negociezi cu o tara care nu are nevoie de tine, care nu vrea sa devina membra. E ca intr-o bataie in care se pleaca de la premiza ca fiecare vrea sa invinga. Si daca una din parti nu vrea, lupta n-are sens. Ca si negocierea cu UE. E inutila. Ei nu vor in UE. Personal, cred ca UE vrea mult mai mult in Serbia decat Serbia in UE. In fine nu asta e punctul nevralgic. Punctul nevralgic e capacitatea lor de a arde etapele. De-a lungul istgoriei, acest caracter animalic, barbar i-a facut sa mearga mai departe cu brio. In ce consta? Ei bine in capacitatea de a isi elimina, rapid, dur si foarte eficient propriile gunoaie, esecurile, dar si autosacrificiul. In Serbia – si aici preiau o tema expusa de Ramonica – generalii se impusca in fata parlamentului. Premierul tradator Dindic, e impuscat pe scarile guvernului. Dar Dindic, Dindic s-a sinucis constient si benevol pentru Serbia. Bla-bla veti spune. Iar eu va voi spune “as an insider”, ca atunci cand l-a predat pe Milosevici, Dindic a comis o sinucidere frumoasa. Pentru tara si neamul lui. Era doar o chestiune de timp. Nimic nu il mai putea salva dar a facut ceea ce era necesar. Milosevici nu mai servea. Poate, exista un mica posibilitate sa nu fi fost asasinat. Dar in mod cert ar fi fost un paria, poltic si social pentru tot restul vietii, un mort viu pentru ceilalti. Iar el, sarb fiind, stia mai bine decat oricine asta.

Apoi, celebrul Arkan. Raznatovici. Impuscat la Belgrad. De catre ai lui. Nu de catre musulmani, nu de catre croati nu de catre albanezi. In inima Belgradului intre sarbi. Buni, rai, tine de punctul de vedere. Si oricum nu conteaza. Erau discutabili. Cert este ca 5 ani dupa razboi principalele caractere – Milosevici, Arkan si Dindic sunt morti. Ucisi de ai lor, direct sau indirect. Iar in spatele lor alti morti. Soldati, colonei, generali, politicieni.

Kostunica si Tadici sunt figuri nou noute. Ei nu au un Iliescu sa isi vare coada unde poate, un Cozma care isi face partid. Monstrii au fost executati. Merg mai departe.

As vrea si eu. Pentru ca 90% din timp sunt roman, sa vad la noi ceva asemanator. As vrea sa vad un ministru impuscat in strada pentru ca si-a batut joc de romani. As vrea sa-l vad pe Degeratu impuscandu-se in poarta Cotrocenilor pentru ca armata a vandut tigari la subpret. Pe Voiculescu pentru ca a fost dovedit. Pe Ticu Dumitrescu pentru ca nu l-a dovedit. Pe Vadim pentru ca a pierdut. Pe Becali pentru ca incepe sa castige. Pe Iliescu pentru ca e un animal. Pe Vacaroiu pentru ca e comunist. Pe Basescu pentru ca a condus baut. Pe Marko pentru ca a luat spaga. Pe procurorul sef pentru ca nu il dovedeste pe Cioaca. Pe Mitica pentru ca se pisa pe fotbalul romanesc. Pe Tariceanu pentru ca fatalau. Pe Patriciu pentru ca e prea bogat. Pe Mircea Badea pentru ca nu e asa de smecher cum se da. Pe Vintila pentru ca a luat bataie de la Pasat. Pe Esca pentru ca deja ne-am plictisit. Pe Elena basescu pentru ca se joaca cu sufletul lui Hrebe Jr. Pe Oana Zavoranu pentru ca. Pe Chilian pentru ca se crede Bach, desi canta acelasi lucru. Pe Pacuraru ca e fomfait. Pe Adi de Vito pentru ca e in con de umbra. Pe Vanghelie pentru ca e ce e. Pe Tiriac pentru ca il bantuie noaptea mistretii ucisi. Pe nesimtita de la Luk Oil pentru ca mi-a dat altceva. Pe mine pentru ca ma aberez despre Kosovo in loc sa-mi vad de viata.

Vesi.

continue reading...

Laser frate - you're under!

Va ziceam mai demult ca am avut in vizita doi tineri ce domiciliaza in Amsterdam, desi de loc sunt de pe taramuri si mai indepartate. Si va mai ziceam ca vor reveni cu perspectiva lor asupra celor 4 zile petrecute in Romania. Well, enjoy! :)

As I am set in a Czech hotel room in the no man’s land that lies somewhere between work/the office and bars, I thought I might dash off a few lines about my visit to Romania.

Descending from the clouds we had our first view from the air of Bucharest late on a Wednesday afternoon. What immediately jumped out at both of us was…a frozen river. We were semi-prepared for cold, but a knowing look and a quick exclamation of “f*ck me that river is frozen!” exchanged between Dave and myself confirmed that we had not prepared for what appeared from up above to be Yukon/Siberian/Lapland style cold. Little did we know that a) it wasn’t REALLY that cold and b) the warmth and hospitality of our hosts and everyone we met would make weather concerns of no importance.

After landing Iulia and Claudia were waiting as promised and we were spirited off into the city. Dave’s interest was piqued immediately by the sight of an IKEA (doesn’t everyone play “spot the IKEA” from the window seat on the plane?) on the way in to town, which in addition to providing all household needs from cradle to grave I understand is quite the local luncheon spot.

It will come as no surprise to any Bucurestean reading this, but I reckon the first thing you notice when arriving in Bucharest is the traffic. To my eyes at least there are no discernable rules of the road and I believe I would need to learn how to drive all over again to get round the place. This was one of many areas where both Iulia and Claudia were stellar. We always felt in good hands with the girls behind the wheel, something I don’t think would’ve been the case with your average surly rip-off merchant taxi driver. Should either of them feel the need for change in career, I recommend Taxi Centraal Amsterdam- their drivers don’t have a patch on you!

Due to the always heavy traffic we were running late for the night’s planned entertainment so after picking up Ramona from her work we had just enough time to get where we were going and have a quick beer before the show started. The show in this case being Tamango and Shukar Collective, except there was no Shukar Collective as Tamango, being the legend that he is in his own mind’s eye, felt he had outgrown them. Or something. Well, he is a bit of a John Lennon after all so he is. We had an excellent time and it was a perfect introduction to Romania. By the way, if anyone knows where Tamango does his clothes shopping, let me know, as the dude has some pimpin’ threads. I was particularly envious of the shirt and hat combo.

The rest of the night was a late one, so the Thursday did not start off too bright and early. Nevertheless we still managed to fit in quite a few sights, starting with the Palace of the Parliament. Very impressive, though much like their superior driving skills I believe the girls knew more about the place than the tour guide. Knowing the history of the building though, I’d hazard a guess that many people’s feelings about the Casa Poporului were summed up by what I overheard a Romanian couple saying- “criminal frate…!” Afterwards we strolled over to the Contemporary Art Museum next door which I quite enjoyed and probably could have spent longer in, as I am a legendary slow-arse in museums, however hunger got the better of us so off we went to the Hard Rock Café, where in a display of gluttony (the first of many) I managed to clean a rather large plate. From there we had a drive round the city centre where once again the girls’ local knowledge was indispensable. I don’t believe any major landmark was missed and I expect we will be quizzed on it soon.

Friday was our introduction to Romanian cuisine and a pork and offal lover like myself was not disappointed. Once again there was more food than could possibly be consumed and I think I am not engaging in hyperbole to say it was a feast. Everything was excellent, though Dave and I both concluded that the pork skins could be improved upon by some frying. Will someone please send me some hot sarmale at your first opportunity?

Up early on Saturday for the big away trip to the mountains and the grand castle tour! There had been some rumblings from Dave and myself about a particular football fixture that evening, the mighty (yes I am joking) Sunderland away to Liverpool, but as we could sit in a pub in Amsterdam any old time watching footy it was foregone for the full Carpathian experience. Which was no mistake. It was truly a great day out and once again the girls spent the whole day behind the wheel to show us their country. Peles was grand, plenty of swords and guns which excited us boys. I am sucker for snow (rarely seeing much of it) and was not let down on that front either. We were just too late for the tour of Dracula’s castle but local Brasovian Roli gave us the low-down having been a tour guide there before. Then off for a sunset at the walled city (Rasnov) which couldn’t have been better timed. To cap it all off, another bang-up Romanian meal in Brasov with a starter of palinca to get us going. Then a long dark drive back to Bucharest for poor Iulia (who still had the energy to drag race Oana for a good stretch of the way) as Claudia took a well deserved rest having battled traffic and mountain roads for us all day.

Then on Sunday was the usual scramble for the airport and all the melancholy that attends such a moment, ie., when you are leaving for home after having had a brilliant time somewhere and you are not ready to leave yet …

So a very big thank you to Iulia and Claudia for all their amazing hospitality and guidance in all things Romanian. A big shout out to Ramona, Oana and Roli, and of course frate Matei who shared his fascinating perspectives on life and all the rest of it when maybe he should have studying for his exams…frate tare ashe, ashe tare frate, tare ashe frate….

It was a wonderful trip all-in-all and I hope to visit again soon!

Patria si Dreptul Meu*

Jason

* asta a gasit Jason pe Wikipedia citind despre Bucuresti. Nu stie ce inseamna dar a vazut ca io rad in hohote de cate ori foloseste expresia foarte serios, asa ca acum o insereaza de cate ori are ocazia.

continue reading...