Lecitinizata

De azi oficial m-am apucat sa iau lecitina.

Cum a fost si cu povestea asta! Acum doua zile, la birou, se discuta despre amnezie. O colega ne-a povestit despre bunicul ei bolnav de Alzheimer si atunci am zis opa!!! e cazul sa fac ceva.

Desi parea o istorie romantica asa, cu bunicul care era foarte politicos cu copiii si le vorbea cu dumneavoastra, despre cum parea foarte tanar, linistit, senin, dar totusi era pe campii. Adica e misto asa, de vazut un film, de citit o carte, NU de ex-pe-ri-men-tat! Da, asa mi-am zis.

Azi m-am tratat cu prima capsula. La o ora dupa citeam foarte frumos cateva pagini din Crase banalitati metafizice. E frumos sa citesti dupa lecitina. Ai impresia ca ai megasuperforta de concentrare, ca intelegi ce a vrut sa zica autorul, desi n-ai nici cea mai vaga idee pe alocuri, ca esti un fel de superman al lecturii, ca ti se deschid portile cunoasterii. Dupa care, pac, te strafulgera o viziune, iti amintesti intr-o milisecunda, ca un flash de lumina, toate cartile pe care le-ai mai citit vreodata pe aceeasi tema, ce zic eu de fapt, te conectezi la memoria colectiva, ai putea citi in polineziana si traduce in burkina-fasona, simultan, ca Irina Margareta.

Hai ma, ca nu-i asa! V-am pacalit.