O sa va spun o poveste despre Margaret Thatcher, pentru ca am nevoie de ajutor. Nu, nu e imperativ sa o descifrez, dar mi-ar placea mult sa gasesc un indiciu.
Femeia de fier a fost toata viata o femeie disciplinata, riguroasa, cam lipsita de charisma. Si totusi, nu ne induiosam noi cu totii atunci cand in spatele unei masti de fier se intrezareste ruina unui suflet darapanat, sau colorat, sau sincer? Ei, poate e cazul aici. Iata.
Paradoxal se pare, Margaret Thatcher a fost pedepsita in ceea ce isi impusese mai maniacal si cu mai multa severitate. Dar e oare asa?
Femeia care nu uita nici un detaliu, femeia care ar fi putut sa-ti spuna peste 6 ani ce costum purtai la prima intalnire; femeia care nu trebuia sa noteze nimic, femeia care nu folosea agenda; femeia care vizualiza si repeta cu precizie locul fiecarui obiect, oricat de mic, de pe birou - aceasta femeie, care se trezea la ora 5 dimineata si ii speria pe toti cu memoria ei fantastica si cu mania pentru organizare, isi pierde acum memoria, pas cu pas. E bolnava de o forma galopanta de Alzheimer, care o face deseori sa intrebe de sotul ei, mort in urma cu ani de zile. Memoria baronesei e pe duca, baroneasa e pierduta in ceata amintirilor neclare. Ce poate fi mai traumatizant, mai trist pentru un creier sclipitor, organizat, metodic? Ce spaima poate produce afundarea treptata in cea mai neagra uitare, cum depasesti groaza primului moment in care iti dai seama ca nu mai stii unde ti-ai lasat papucii, tu, cea care cu numai 7-8 ani in urma ai fi putut insira, pe rand, culorile papucilor de casa ai tuturor cunoscutilor?
Depresia te adanceste intr-o senilitate care te inghite, te depaseste, te face mic.
Si totusi, poate locui ceva romantic in toata aceasta poveste? Ei bine, ceva romantic ar salva toata perspectiva asta sumbra, capitularea asta fortata, umilinta nepotrivita, ridicola, nu?
O supozitie, sa recunoastem. Romantica? Peste poate.
Margaret Thatcher, femeia de fier cu privire de otel, a fost dependenta de singurul barbat care a indraznit sa i se apropie, sotul ei, Denis. Atat de dependenta incat moartea acestuia a lasat-o fara repere si dornica de uitare. Sa fi fost aceasta femeie atat de puternica si atat de indragostita incat sa-i fi comandat propriului creier UITAREA?
Si daca ar fi asa cu adevarat, daca acest creier inspaimantator s-a autoprogramat sa se defecteze, sa ma inspaimant sau s-o simpatizez al naibii?
Unde sta ea acum, Margaret? Inchisa in bezna zgaltaindu-se de teama sau pe drum spre lumina, razand biruitoare c-a facut-o si p-asta??
11 comments:
S-o iubești, da...
o boala ca alzheimer mi se pare o lovitura cruda si ironica din partea destinului, mai ales ca apare frecvent la cei care sufera de un 'exces de luciditate'. totodata, mi se pare misto si teoria ta cu chemarea si provocarea bolii, schimband ceea ce de obicei ne e prescris ;)
nu-i asa? Margaret e oricum un personaj. dar ce personaj ar putea fi daca.
Am citit o carte sfisietoare, despre o alta mare englezoaica bolnava de Alzheimer . Iris Murdoch .Cartea e scrisa de barbatul ei John Bayley.Mi-ar placea sa cred in varianta ta romantica .Ar fi mai generoasa decit viata , boala .
Şi mie'mi place teoria ta, Monica :)
De ce nu?
Ah , pai teoria e a Ramonei. Dar ai dreptate, de ce nu ? eu sint gata sa ma consolez si sa ma apuc si de un pai , ca altfel e asa cum zice egon , prea de tot crud si ironic . Femeile astea aveau niste minti splendide , numai un zeu invidios ar permite asa o mizerie !
E clar, Alzheimer!
Mii de scuze, dacă mai e posibil aşa ceva.
nu pot sa simpatizez cu o anumita persoana doar din compasiune.
cat despre mintea splendida in materie de decizii politice...permite-mi sa ma indoiesc.
ah, nu e vorba de compasiune! dimpotriva, e vorba de o exclamatie de admiratie, in contextul imaginat. oricum, e o fantezie de-a mea romantica. :)))
ratiuni politice nu discut. faptul ca femeia e/era sclipitoare nu cred ca poate fi pus la indoiala. oamenii care au cunoscut-o s-au pus de acord.
@ babylonoise: permite-mi mie sa ma indoiesc de faptul ca te-ai putea pricepe citusi de putin la politica britanica a anilor `80! ai putea totusi incepe cu wikipedia prostului.. permite-mi insa sa cred ca n-o vei face. ignoranta e mult mai comoda.
hmmm...ce's cu insultele astea?
crezi ca imi pot documenta o opinie punand comenturi pe un blog? e mult mai confortabil pentru tine sa-i spui cuiva ca e prost sau ignorant daca nu e de aceeasi parere cu tine. asta e una dintre regulile fundamentale ale dialogului, nu? ar fi incitant un dialog cu cineva pe tema 'personalitatii' lui margaret dar nu cu o asemenea etica a comunicarii.
e ciudat cum idiosincrasiile de tot felul distrug orice porti de comunicare intre oameni. dincolo de infantilism, invata sa fii tolerant.
Post a Comment