De amor nebun

Eu stiu ca Poetul meu nu e - poate - cel mai mare poet din lume.

Pentru ca sunt indragostita de cuvinte, joaca de-a poezia ma face sa rad si sa aplaud.

Ca si un copil in fata unui labirint fascinant, urias si colorat, ma pierd cu gura deschisa pe coridoarele semi-misterioase ale poeziei. (Si urechile cum sunt? Ascutite, sa prinda rima din zbor.)

Dupa ce ne-am jucat cu diacriticele in "Micul print", ne jucam acum de-a palindromul. Uite, daca Poetul meu e genial, atunci e genial pentru ca are o caruta de umor. Umor mai au si altii, fireste, fara a fi in mod necesar poeti geniali. Da, insa Poetul meu mai are asa, o finete, o pricepere de a modela cuvintele ca pe niste figurine de plastelina, dandu-le forme si intelesuri la care nu m-as fi gandit niciodata. Poetul meu nu e dadaist, nu e suprarealist, nu e absurd, nu e clasic. E din toate numai putin si la sfarsit mirodenii si cantec.

Acum, ca am pus jos dupa o lectura pe nerasuflate cartea cu coperte roz "Rosul usor e rozul iluzor", un titlu palindromic fireste, ca unul care indeamna sa-l mai citesti o data, si de la coada la cap (incercati dar!), pot sa ma duc sa visez mezaliante cochete intre cuvinte flexibile.

M-am mai convins o data. Poetul meu, nu! stati asa, sa ne intelegem - sa se vada majuscula, Poetul meu preferat, cel mai drag si cel caruia in primul rand i-as multumi pentru povesti imaginare, este Serban Foarta. Pentru printese, printi, personaje biblice sau palindromice, pentru monstri si flori de balta, de cand toate acestea au populat imaginatia mea si peretele alb de-a dreptul din fata patului meu.

"- De ce, ma rog? intreba Carmen.

- Pentru ca ludentes fortuna iuvat, mustaci Vasile. Pe jucausi, i-ajuta soarta.

- De-a ce ne mai jucam? intreba Nora, ca sa ne-atragem soarta, a buna, dom' profesor?"

(Rosul usor e rozul iluzor, Ed. Humanitas)