Ready to rock, baby!

Sau despre Brazzaville in Romania, direct de la sursa...

Ne revenim incet, cu fiecare zi care trece ne mai scuturam sclipici si aripi de licurici de pe haine, mai platim o factura de mii de euro, mai citim un review, ne mai uitam la o poza... si repede, repede, cat inca mai suntem in Brazzaville, va povestim ce-am facut, cum a fost, cu cine ne-am intalnit, cu ce ne-am mandrit, cat de professional am copilarit...

Joi. Cu un sentiment ca totul o sa fie bine, flyere si postere in portbagaj, plicuri cu invitatii si facturi toate amestecate in geanta, esarfe colorate, zambete de nerabdare si doi soferi in costum negru, ne-am prezentat pe Otopeni sa intampinam/ridicam trupa. Noi ne-am holbat la panoul cu sosiri, soferii si-au aranjat reverele, Brazzaville au iesit, ne-au zambit (asta dupa ce ei ne-au recunoscut primii), ne-au strans in brate, ne-au pupat pe ambii obraji si l-au impins pe Ramon (tobaru') in fata care zambind smechereste, ne-a zis: "Buna! Ce faci?". De aici a inceput the beautiful friendship... In drum spre hotel, au stat cu capul scos pe geam, au pus intrebari despre cladiri si istorie, ne-au pus sa facem poze la chestii pe langa care noi treceam zilnic si nu le observasem niciodata, s-au bucurat cand si-au auzit reclama la radio si au concluzionat "Bucharest is a beautiful city!". Este? Ne-am uitat una la alta... bai, parca este...

La 8, rezervare la Caru' cu Bere. Au ocolit balti si apoi ca niste copii, cu ochii in tavan, s-au minunat de cat de frumos e locul. Au baut berea casei si au zis ca mananca orice le recomandam noi. Deci ce mananca? ne-au intrebat. Pai jumari, slaninutze, sarmale, papanasi, cum ce? Si pentru ca asta cu indieu' nu a ajuns la Caru cu Bere, au acceptat timizi invitatia la dans a domnisoarelor din ansamblul localului, au dansat vals si tango, am ras cu lacrimi, ne-au cunoscut prietenii, si-au facut poze, ne-au povestit chestii simple si dragutze, ne-am simtit ca intre noi, la Micul Golf. Dupa, la Ota... Cu bere romaneasca, cu o Iulia ingrijorata, numarandu-i permanent, cu o trupa care ma linistea ca se simt extraordinar, ca o sa vindem bilete, o sa vad, ca maine va fi un show fain (desi poate eu trebuia sa fiu cea care ridica moralul grupului). I-am lasat la hotel pe la 4 dimineata, veseli si multumindu-ne deja pentru what a great time they are having... Am adormit instantaneu, obosite, dar incredibil de fericite.

Vineri. Ziua concertului, a interviurilor a photo session-urilor.Ploaie. Coafura nu rezista. I-am plimbat de la o locatie la alta, i-am pus sa zambeasca in poza, sa act casual, au reactionat la fel ca noi si orice alt prieten drag de-al nostru: ploua, le era somn si lene... Dar au fost ascultatori. Asa ca au zambit, au pozat, au raspuns la intrebari, si-au pregatit instrumentele si la ora stabilita s-au imbarcat in polo portocaliu pentru probele de sunet de la club si apoi concert. Inainte sa pornesc motorul, m-am uitat in oglinda si i-am intrebat: "are you guys ready?", iar David, cu cea mai frumoasa voce din lume, zambind calm si regal, mi-a zis... "We're ready to rock, baby!".

Locatia le-a placut mult. La fel si echipa de tehnicieni. Si de fapt, a fost reciproc, iar noi i-am placut pe toti. Brazzaville au repetat ca la carte timp de doua ore. Noi eram deja in momentul in care aveam cate trei apeluri pe linie, ne ocupam in acelasi timp de liste, bilete, rezervari, acreditari, invitati, cd-uri, prieteni care vroiau sa ne felicite sau ajute sau incurajeze, public platitor de bilet, etc... Eram transpirate, nemachiate, tensionate, dar mandre pana in maduva oaselor. A urmat concertul... Ca un plonjat in valuri reci dupa 8 ore pe autostrada soarelui. Clubul era plin de oameni care cantau si zambeau, trupa suna live atat de bine, luminile erau din filmul nostru... totul a fost asa cum ne-am imaginat. Iar la David spunand in microfon, intre piese, printre aplauze, "Thank you Iulia and Ramona for bringing us here, this one is for you...", am tras aer in piept, ne-am cautat din priviri si am ciocnit cate o vodka. Patetic si kodak-ian... dar... we did it! Au urmat acorduri si poezii, zambete, felicitari, autografe si o noapte in Expirat. In care imi simteam talpile cum ard si imi doream sa ma intind pe podea dar in care Paco si Ritchie se distrau la nebunie. Asa ca am asteptat...

Sambata. Paco, Ramon, Brady si Ritchie au plecat a doua zi dupa concert. Ba chiar ne-au scris de pe aeroport: "thank you! we had a great time here!... Hope to see you really soon! The band!". pe David l-am dus in Piatra Craiului, pe coline verzi, printre manji si iezi si caisi infloriti. I-am aratat Branul de departe si Brasovul din centru. In schimb, el ne-a povestit istorii simple si calde despre Jarvis Cocker (PULP, gen!!!), Beck, Leonard Cohen, fetita lui Sophie, baiatul lui, Milo, sotia lui Jane. Ne-a ps sa ne interesam cum ar putea sa isi cumpere o casa acolo, am vorbit de proza scurta a lui Salinger si de Nina Simone. Apoi inapoi spre acasa, noaptea de DN1, cu David soptindu-ne istoria piesei lor Aquamarine...

Duminica. Duminica a fost ca ultima zi din vacanta. In care oamenii sunt relaxati dar obositi, in care se anticipeaza un ramas bun, o nostalgie si promisiuni de revedere. David a mai semnat postere si cd-uri, mi-a lasat o scrisoare pentru bunica lui pe care sa o pun la posta, s-a plimbat pe Lipscani si apoi, in fata aeroportului ne-a strans in brate, soptindu-ne fiecareia "Many Thanks!".

Ce imi amintesc acum e cum intr-o seara, i-am spus lui David, cand el imi spunea cat de bine se simte in Romania: but, what if we dont sell tickets and the venue will be empty tomorrow? Stiti ce mi-a raspuns? A zis asa: Iulia, we are already having a great time. Even if you guys wont sell tickets, it is important to have a good time. If we have one guy in the audience, we will ask him to come up on the stage with us and we will rock the house! But, don't worry.. Everything is in God's hands! And you will see, we will have a good time!"

And we did. Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa, urandu-va fiecaruia dintre voi sa descopere ce il face pe el sa se simta asa cum ne-am simtit noi zilele astea...