Despre acasa, cu drag

Casa mea e ca o colectie de lucruri mici aflata in devalmasie - va invit sa dati o raita.

Cum pasesti in hol, cutii cu genti, palarii si esarfe te anunta categoric ca ai ajuns in casa unei fete. In bucatarie nu se patrunde decat daca avem musafiri si se fumeaza. In casa asta nu se gateste.

In sufragerie, sta Mini. Mini e un mascul de sinsila care are ochi frumosi si blana gri si moale si mustati cu care gadila cand il pui sub barbie; e asa de scump cand il mangai dupa urechi!, parca rade si se alinta si inchide ochii (ceea ce pt mine e un semn de totala incredere si abandonare). Mini sta de obicei intr-o cusca (imi pare rau ca trebuie sa stea acolo, dar e rozator si mananca orice prinde, inclusiv lucruri care ii fac foarte rau la burtica). O data la cateva zile, Mini este eliberat si atunci alearga si sare ca o sfarleaza cu fofeaza si gusta din toate cele: pixuri, cutiute de fard, margele, mobila, haine, genti, pantofi, plicuri, facturi, plante din ghiveci. Nu a invatat "Nu e voie" si nu reactioneaza decat la bataie ferma din picior. Dar isi stie numele si sare prin cusca atunci cand si-l aude. Daca Mini, care a fost salvat dintr-o cusca mai mica in care statea cu multi frati, ar mai putea sa se descurce in libertate, zau ca l-as duce cu mainile mele in Anzi, de unde vine. Am vrut sa-l eliberez pe un munte cu macesi (ii plac macesele in mod deosebit), dar am fost atentionata ca il prapadesc. Inca nu m-am hotarat ce e mai bine pentru el.

Pe televizor, am trei bufnite, dupa cum urmeaza (imi plac bufnitele aproape cel mai mult pe lume, daca n-ar exista cainii-caii-delfinii): o bufnita de lemn de inaltimea inelarului meu, o bufnita translucida din cristal de Bohemia, cu ochi albastru-verzui, de inaltimea degetului meu mare si un pui de bufnita mic-mic, cam cat unghia aratatorului de mic. Asta micu' e o bijuterie. Cea de lemn a fost gasita in Leeds, pe taraba unui mestesugar neamt, iar celelalte doua sticloasele au fost gasite intr-un sat din Cehia cam greu de spelluit (Susice, cica).

Tot in sufragerie mai locuiesc doua plante, una mare-mare, mai mare decat mine si una mica, pe care o cam jughineste Mini cand o prinde. Un fel de stropitoare de plastic cu floricele colorate, o canapea colorata, oglinda, farduri, forfecute, pile, parfumuri, creme...

In dormitor mai am doua bufnite, facute din pasla si lemn de o tanti de la Baia Mare. Stau agatate pe draperia grea. Am masti aduse din Africa pe perete, poze cu bunici, parinti pe noptiera, carti deasupra capului, un atlas geografic de 20 de kile pe jos, vase de ceramica, icoana sfintita la locul ei, jucarii, benzile cu Calvin si Hobbes in vitrina, o maimuta moale-moale care doarme cu mine. Pe usa Amelie in marime naturala, Dali, W. Wonka, Nichita, fluturi, oitze si colectia de agrafe cu fetite. Benone e o fantoma prietenoasa pe care am gasit-o aici cand m-am mutat. La inceput a incercat sa ma sperie si sa imi faca diverse tertipuri, dar intre timp ne-am imprietenit.

Imi place la mine acasa mai mult decat oriunde in alta parte. Nici o casa cu veranda, galbena, cu hamac si gradina cu azalee, cladita la malul marii, nu ar putea avea caldura si culoarea acestui loc. Va invit cu drag, oricand. Mai ales ca la mine acasa nu s-a intamplat inca insomnie sau durere de cap.

Pentru ca am dat cu aparatul de pamant in Budapesta, n-am poze decat cu Mini, de cand era mai mic :)