Tunatul la romani!

Si nu, nu vorbim de fenomenul meteorologic ci de fenomenul de tunning automobilistic, evident...

As avea multe de spus despre traficul din Bucuresti, masinile din Bucuresti si mai ales soferii din Bucuresti. As mai avea cate ceva de zis si despre service-uri, polite CASCO, echipaje de la circulatie, taximetristi, domni care te indruma spre locuri de parcare goale, etc... Incepem insa cu un fenomen drag mie si anume, tunatul masinilor.

Intai de toate vreau sa marturisesc ca nu il inteleg. Pe fenomen. Ba mai mult, pentru a confirma cliseul, neintelagandu-l, il detest si nu vreau sa am de-a face cu el. Deci io merg pe banda mea, cu guerrilla mea in boxe si cu euro4 si deci fara noxe si ma depasesc tot soiul de oznee cu agtzipilduri pe ele, ma claxoneaza tot felul de colivii din the Jeffersons si imi dau flashuri tot felul de enterprise-uri. Fiind destul de radicala si temperamentala, ma abtin de la intocmirea profilului proprietarului de masina tunata, ca sa nu ma acuzati de una alta. Estetic insa, I cannot help it, tineti-ma, tineti-ma, ca scriu!

Preferatul meu intr-ale tunatului este .... ei bine, ati ghicit, Loganul. Imi plac de mor alea de au cate doua dungi colorate pe plafon si pe capota si ma rog, pe toata partea ei de sus. Scopul, nu
l-am inteles niciodata. Mai imi plac mult cele cu flacari desenate pe aripi si pe praguri, cu spoilere pe care idiotii si le sparg coborand borduri sau traversand linii de tramvai, pentru ca nu-i asa, stilul de condus nu poate fi decat unul sportivo-agresiv, pai la ashea mashina, frateee, cum altfel, mancatiash?


Imeiat dupa logan-uri, imi mai plac cielo-urile tunate si ah, cum puteam sa uit! Daciile Nova tunate! Ma cutremur de invidie cand vad geamurile fumurii "cu folie" sau chiar "ionizate". Imi frang degetele suferind ca nu vad nici macar o sclipire de lant de aur sau de unghie lunga. Ca sa nu zic cum ma umple de emotie fiecare eleron si aerodinamismul pe care il confera siluetei sportive a opel-ului astra din 1982.


Masina tunata o mai recunosti de departe si sonor. Fie ca se cutermura toate tablele si plasticele pe ea (ca si pragurile si spoilerele alea trebuie sa fie facute din ceva), dar nu, nu pentru ca ar fi veche sau prinsa in susruburi si sarme. Nu, nu, ci pentru ca are boxe pa ia frate, ca in sala 2, coborati, de la Multiplex. Saround si cu telecomanda si cu bufer si cu sabufar. Sa sara basii!!! Nu va dati cu presupusu' la muzica, ca va hazardati. Proprietaru de masina tunata nu asculta manele! El asculta Radio Deea! Fie... ca hausu' e acoperit de un claxon ca doar ne grabim. Iar claxonul ala nu e un banal tiit tit ca la mine la polo. Nu, el emite in eter sunete din natura... Aproape la fel de puternice ca sunetul tobei de esapament! Music to my ears...

Si ultimul lucru, unul dulce ca o savarina... Prima mea masina a fost un Renault Clio Symbol, arginitiu, tunat. Si nu ca asa l-am "preparat" ci pentru ca asa l-am cumparat. Eu m-am bucurat ca are mp3 player si imi ajung banii, oamenii m-au felicitat pentru numarul mic de kilometri la bord si alura sportiva, alura care m-a bagat in multe invitatii la liniutza. Avea traseu de esapare din inox Borla, toba "de curse", spoilere si scaune Recaro (nu mai stiu daca asa le zice). Am lovit-o vreo cateva luni si apoi am vandut-o...

N-am mai zis nimic de numerele de inmatriculare personalizate ca e fumat subiectu' si nici de "boss", "furia neagra" sau "catch me if you can" colorate, pe luneta.

Si cateva imagini pentru ilustrarea umilelor mele pareri de domnisoara proprietara de Polo de serie... Beep me up, Scotty! I, I , Sir!