Unii oameni citesc asa; nici nu-i de mirare, cand literele, cuvintele, povestile se citesc cu sufletul. Nici cu ochii, nici cu mintea. Uneori, nici cu buricele degetelor atotsimtitoare. In fapt, e simplu. Fiecare citeste cu ce poate si toti simtim aceeasi reverberatie undeva, sub stern.
Si cand intalnirea de marti iti aduce in fata un om senin ca o icoana, iti dai seama ca fericirea se construieste, ca destin, inainte de derularea evenimentelor...
Faptul ca, dincolo de norocul de a putea privi pe saturate aceasta carte inainte ca perdeaua de catifea a intunericului - care se apropie de toti marii miniaturisti ca o binecuvantare sortita de Dumnezeu - sa coboare asupra ochilor mei, cu un prilej pe care desigur ca Atotputernicul mi-l va harazi cu marinimie, priveam miniaturile mai degraba cu mintea decat cu inima era, cu siguranta, o pricina de tristete. (Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu)
No comments:
Post a Comment