Terorism rezervat

Urmand exemplul lui Ruki si al lui Raul, as vrea sa ader la simpatia lor pentru blogul, pe cale a fi inchis definitiv, teroristei Luciat.

Vreau sa fac insa manifestatia de simpatie in felul meu. Cand citesc, imi sterg din minte orice am auzit despre cartea respectiva, fie ca am citit pe un blog, fie ca are o prefata misto de Dan C. Imi place sa citesc cu mintea mea, si mai ales cu sufletul meu, sa disec frazele in fluturi care zboara si fluturi natangi, care se zbat pe covor, sa curg sau sa ma poticnesc cu traduceri bune sau proaste, sa plang daca imi da voie povestea si mai ales sa ma tavalesc de ras, ceea ce e lucru mare.

Totusi, majoritatea cartilor pe care le-am citit in viata mea s-au ingramadit la mine pe noptiera la sfaturile unor oameni mai destepti sau doar mai rapizi. Asa cum si eu, poate, am facut carti sa aterizeze pe noptiera altora, de prea mult entuziasm.

La Luciat am regasit carti, unele citite demult, altele rasfoite recent. Am aflat cateva titluri pe care le-am ascuns in memoria-mi deficitara si le voi regasi doar cand voi da cu ochii de ele pe vreun raft. Am impartasit bucuriile si extazul ei partial, asa cum se cuvine intre oameni cu mintea deschisa. I-am apreciat gusturile si spiritul critic, pentru ca sunt, eu insami, teribil de a naibii cand e vorba de carti.

Nu-s dependenta de blogul ei, pe care n-am calatorit frecvent, ba mai mereu incognito, cu palaria trasa bine pe ochi. Imi placea? Imi placea. Mi-ar placea sa o mai citesc din cand in cand, sa vad daca mai sunt carti de care trebuie sa aflu, uitandu-le mereu.

E o imbratisare rezervata, ce fac eu aici. Dar e o imbratisare, in felul ei.