11 April 2009

Constantin si Elena - despre comori afective

Constantin si Elena este documentarul lui Andrei Dascalescu, ...
Inceputul asta de fraza asta sufera de un cusur major. Numele lui Andrei, altfel legitim infipt acolo, se poate (parca la fel de legitim) indeparta, pentru a pune in loc alt nume. La sesiunea de Q&A, Andrei spunea ca multi oameni si-au regasit in povestea asta bunicii.
Probabil de aceea e povestea asta atat de emotionanta, pentru ca vorbeste despre bunici, ori bunicii sunt intotdeauna inconjurati de o aura pe care nimeni n-o va dobandi vreodata, ca parinte. Bunicii sunt oamenii aia dragi pe care nu-i vei avea langa tine indeajuns de mult timp, care se bucura, rad si plang, la fiecare revedere, care nu au orgolii, pretentii si norme, care te apara si se indoaie dupa statura ta, pentru a ramane acolo dupa ce vei fi crescut.
M-am bucurat pentru Andrei, caci a facut un film atat de cald, atat de vibrant; m-am intristat pentru mine; ce incercare sa vad un asemenea film intr-o vineri, la fix 5 saptamani dupa ce bunica mea a plecat dupa omul ei! Eu n-am sa mai apuc vreodata sa fac un film "Tudor si Maria", dar sora mea a construit in timpul vietii lor arborele nostru genealogic, care imi pare acum, dupa ce am vazut filmul asta, o comoara afectiva imensa.

E ciudat sa vezi un film despre bunicii altuia si sa descoperi o lectie de iubire, in conditiile in care credeai ca bunicii proprii sunt cea mai frumoasa lectie de iubire pe care ai intalnit-o aievea.
Pentru povestea de iubire, pentru naivitatea si stralucirea personajelor principale, dar mai ales pentru optimismul pe care ti-l arunca in fata subtil, fara a-l declara, Constantin si Elena este un documentar emotionant. E mare lucru sa simti ca un om e fericit fara sa-l auzi spunand asta, iar aici fericirea aia mica, fericirea marunta a fiecarei zile, simpla si colorata, trece de ecran, aproape materiala. Intalnesti doi oameni care vorbesc despre batranete, despre moarte si singuratate cu umor, in versuri sau cantand impreuna (cati dintre noi au avut ocazia sa vada bunicii cantand impreuna?? bunica mea canta cat eram copil, pe limba ei, cantece populare bulgaresti, dar singura; si nici n-a cantat toata viata).
Pentru ca e un spectacol atat de rar, nu pot decat sa cred, nestiind, ca doi oameni care isi petrec timpul cantand trebuie ca au descoperit alchimia complicata, ritualica, repetitiva ca orice mantra, a micii fericiri.
Frumos.

2 comments:

editorcassh said...

de unde îl pot găsi?

Ramona said...

nu stiu sigur, pentru ca inteleg ca deocamdata nu s-au aratat distribuitorii la fatza. dar stiu ca filmul are o pagina pe Facebook, Constantin and Elena, unde poti sa urmaresti secvente. daca aflu ceva mai mult, o sa zic.