o carte, un castel, o ceapa

Decojind ceapa a lui Gunter Grass isi asteapta rabdatoare dreptul la ultimele 20 de pagini. Masor intre degetul mare si aratator felia ramasa, de grosimea unei unghii. Intre mine si despartire, intre ea si despartire a ramas o unghie, o foaie de ceapa.

Sa recunosc ca mi-au dat lacrimile cand, nostalgic, Grass povestea despre trauma mamei ascunsa timid in spatele necuvintelor?

Amintirea e ca o ceapa, pe care decojind-o foaie cu foaie, te descoperi cu lacrimile siroind, asa cum si cartea, una, nu orice carte, e ca o ceapa, mutand fila cu fila grosul si lacrimile in partea stanga. Pentru ca si hipersensibilitatea e o forma oarecare de nebunie, mi-am luat doza. Desi nu mi-o iau cu fiecare carte si desi n-am crezut, ca sora lui, toate povestile cu iz de nascocire colorata. Pana la sfarsit insa, totul se va dovedi adevarat.