18 February 2009

elin, latin, român, turc

Am un profesor care vorbeşte despre retorică şi despre morală ca şi cum ar vorbi despre sarmale. E un limbaj atât de simplu pentru acest domn precum sunt cuvintele bisilabice pentru copiii de grădiniţă.
Ieri m-a bulversat cu diferenţa între "etică" şi "morală", ale căror sensuri s-au distorsionat prin extensie, etc, etc, după care m-a întrebat dacă discursul e real? Cunoaşterea e reală? Am zis da, nu, privind în tavan. Discuţia s-ar întinde peste timp ca un fir de aur şi mai avem treabă azi.

Mucalit, cred că a înţeles ca timpul zgârie realitatea mai mult decât dialogul.

Aceste discuţii metafizice, în care s-au strecurat povestiri despre Pythia, Democrit şi Socrate, nu m-au amuzat atât de mult precum m-a amuzat amintirea primei întâlniri cu acest domn.
Se face ca stătea la o masă lungă împreună cu alţi profesori, într-o sală de examinare. Complet neinteresat de discuţiile anoste, mai fuma câte o ţigară, privind vrăbiile pe geam. Apropiată fiind ora mesei, un cap s-a aplecat şi l-a întrebat în şoaptă dacă vrea shaorma. Ochii i s-au aprins brusc, ca pentru o neaşteptată techne, şi a întrebat fremătător descoperind nemaivăzutul: "Shaorma? Ce draci e aia?"

No comments: