18 November 2008

Rugati-va pentru invingatori

Rugati-va pentru fratele Alexandru s-a potrivit excelent pentru noua mea inclinare spre toleranta. A practica totusi toleranta ca exercitiu este la mare distanta fata de aceasta atitudine impacata a omului tolerant de la Dumnezeu. Si totusi, inchisa in paginile acestei carti minunate, tulburatoare, m-am intrebat daca am motive sa practic cu atata inversunare intoleranta fata de cei mai ... sau mai ... sau mai ... decat mine, si mai ales atata timp cat, iata!, ca o lectie de buna purtare, un detinut politic isi iarta in gand temnicerii, daruindu-le Toleranta.
Invingatorii merita o rugaciune, spune Noica, la fel cei bogati, cei puternici, cei frumosi.

Perspectiva cunoscuta: comunismul a schilodit suflete, a desfigurat chipuri si ne-a pus pe umeri umbra indoielii fara de prieten si ruda. Si totusi, iata o carte senina, un text subtil ca o condamnare fara cuvinte. Iata marea bogatie a unei carti primite in intuneric, a lectiilor de istorie si filosofie in camera de detentie, a sufletului simplu de taran, a condamnatului a carui eroare fatala a fost pofta de a rade.

Iata ideea unei lumi noi si imaginea atat de frumoasa, ireala, a douazeci de intemnitati care viseaza si traiesc in imaginarul stat bazat pe creditul nelimitat.

Iata incercarea de a inventa un limbaj de comunicare cu extraterestrii, care poate da un sens timpului care se scurge indaratnic, fara tinta.

Iata reeducarea. Compromisul. Incercarile de a cumpara bunavointa, alianta, adeziunea. Refuzul de a trada. Refuzul de a deveni complice. Si totusi seninatatea. Umanul de dincolo de uniforme si ierarhii. Simpatia de dincolo de roluri. Fie-va mila de Marx. Fie-va mila pentru blestemele ce se vor acumula intr-o zi peste capul lui, nefericitul de invingator.

Sa inventezi povesti pentru a supravietui, un opium usor pentru a salva mintea zdruncinata de prabusire, un refugiu imaginar, macar imaginar...


(Constantin Noica, Rugati-va pentru fratele Alexandru, Humanitas 1990, 2008)

5 comments:

luiza said...

dragă ramona,
la mine cartea asta a avut efectul invers. citită într-un şir de mărturii de detenţie cutremurătoare, ale unor oameni care nu şi-au turnat prietenii deşi asta le-a pus în pericol viaţa, "rugaţi-vă pentru fratele" nu mi s-a părut o pledoarie pentru toleranţă, ci una pentru abdicarea de la ceea ce eşti. pilda cu care începe cartea e oricum nepotrivită, rusul lasă biserica neatinsă, în schimb comunismul n-a plecat de-aici fără să lase urme. în plus, cum ai citit pasajele în care noica găseşte poezie (?!) în marx, într-un articol care era despre progresul tăiatului lemnelor cu joagăru sau ceva de genu ăsta? cred că torţionarii şi brutele nu trebuie niciodată luaţi drept fraţi. desigur, nu zice nimeni că trebuie urâţi. dar o anumită distanţă rămâne întotdeauna. altfel intrăm într-un vârtej de scuze şi de confuzii din care nu se mai poate ieşi. a, şi pasajul în care noica se auto-propune drept ideolog al noului regim? uuf, cartea asta m-a făcut să fiu foarte tristă.
ps: nu judec, pentru că se zice că noica ar fi suferit nişte bătăi crunte în puşcărie. dar argumentele lui mă lasă rece. de aia îl iubesc aşa de mult pe steinhardt, lucid şi luminos în acelaşi timp.

Ramona said...

draga Luiza,
ce bine imi pare sa te aud!!! te sarut si te imbratisez din Bucuresti.
intre Steinhardt si Noica e o diferenta mare intr-adevar. pe mine cartea asta m-a tulburat, caci am zarit apropierea de nebunie, misterul unei minti intortocheate. mai ales partea cu zilele cosmice si limbajul pentru extraterestri m-a dat gata. nu-i usor sa treci pe-acolo si sa ramai intreg.
dar inteleg ce zici.

luiza said...

las că acuşi acuşi ne auzim la propriu, nu numa la figurat. pe 15 crecă aterizez la bucureşti:)

Ramona said...

uuooooiiii!!!
ce bine, ce bine!
eu fug la Gaudeamus. de-abia astept sa stam la povesti. sarutari.

monica said...

Luiza , ce ciudat . Am citit cartea asta in 90 sau 91 . Nu-mi amintesc mai nimic din ea , decit un gust amarui si hotarirea de a-mi suspenda judecata. In fond, stabilisem odata pentru totdeauna cu prietenul Ovix, ca noi daca am fi primit fie si o singura palma ,am fi tradat . Oricit de mult ii admir pe cei care au avut taria sfintilor , eu nu cred ca fac parte dintre ei . Slava Domnului ca nu am trait sa fiu pusa la incercarea asta .Citind acum ce a scris Ramona, m-am gindit sa citesc din nou cartea . Iar acum m-am razgindit.