Viata nu dureaza decat o clipa. Trebuie sa o traiesti facand ceea ce iti place. In aceasta lume trecatoare ca un vis, sa traiesti in mizerie facand ceea ce iti displace e curata nebunie.
Calea samuraiului m-a condus intr-o lume noua. Lumea lui Yukio Mishima, Japonia lui, nu are prea multe de-a face cu Japonia pe care o ghiceam in randurile lui Murakami, cu Japonia care ma fascinase acolo. Desi e acelasi mister care se respira in aer, oamenii plutesc altfel, privesc altfel.
Cartea asta e ca o bucla in timp si in spatiu. Dar mi se intampla, nu stiu cum, de fiecare data cand citesc japonezi. E ca si cum lumea pe care o descriu ei nu are nimic, dar nimic de-a face cu realitatea, cu scurgerea normala a orelor, zilelor, cu felul in care stiu eu sa ating lucrurile, sa privesc si sa adulmec.
Poate filosofia japoneza, impacarea oamenilor cu destinul, obsesia lor pentru onoare s-au mai diluat intre timp. Dar este tot o alta lume, ca si cum am fi specii diferite. "Intr-o situatie pe viata si pe moarte, actioneaza simplu alegand pe loc moartea" spune Hagakure, iar Mishima adauga "Pe cat este de greu sa traiesti si sa mori frumos, pe atat e de dificil sa traiesti si sa mori intr-un mod teribil de cumplit".
Cata diferenta intre aceasta filosofie care predica sacrificiul si curajul nebunesc si resemnarea romaneasca pe care am inteles-o eu din scoala!
Poate de aceea ma fascineaza japonezii, pentru ca, in comparatie cu noi, vin de pe alta planeta.
Nu pot decat sa recomand Calea samuraiului pentru cateva ceasuri de mirare si farmec, pentru o calatorie fie si mentala intr-un taram si intr-un veac ca din filmele lui Kurosawa. E una din lumile paralele cu a noastra pe care nu o vom intelege niciodata cu adevarat, cum e si India, cum e China. E una din lumile care n-ar trebui sa dea haina ei colorata si diferita pe uniformele globalizarii.
4 comments:
Mhh era cam sonat cu Calea samuraiului cu totul, foarte morbid, eu nu am glanda pentru stilul sau, era un suflet turmentat si o persoana narcisista si debila. Iar sinuciderea aia a lui... a fost o chestie care nu i-a reusit cum trebuia, daca putea, cred ca o mai facea o data.
Mai cred ca Occidentul inghite multa arta japoneza tocmai din deosebirea radicala intre filozofii, ne este ancestral aproape imposibil sa-i intelegem, de aceea poate ni se par si atit de ... cum sa spun eu? demni de admiratie? Nu stiu.
mi se pare interesant ca oamenii astia sunt ca de pe alta planeta. ma fascineaza la nivel ideatic, daca vrei, da' n-o sa-mi fac niciodata o casa zen, n-o sa mananc pe jos si n-o sa ma apuc de caligrafie sau judo. dar e o lume foarte interesanta, cum e tot ce nu ne seamana, din Guatemala in Mongolia. offf, si mai e necazul pe care-l am ca stau aicea la birou si citesc, in loc sa ma duc sa vad ce-a mai ramas. m-as plimba, aia e!
Si mie mi-a placut Karate Kid unu si doi :)
E misto cred pe la ei pe-acolo, dar nu stiu daca ai sanse sa cunosti batrini budisti plecati in virfu muntelui, mustind de intelepciune intr-un peisaj feeric si o temperatura acceptabila, deci mai bine stai aici citesti si te uiti la teleenciclopedia :D
:)))
haha, mie mi-au placut mai mult alea chinezesti Crouching tiger hidden dragon, House of the flying daggers, etc. drept pentru care si in China m-as plimba putin, dar nu in cautare de maestri budisti.
Post a Comment