Mi-am petrecut seara de miercuri cu Alice, palarierul nebun, regina de cupe, copilul-porc, iepurele alb si povestile lor la ceaiul ducesei.
Alice in tara minunilor este una dintre cele mai frumoase povesti din lume. Fantezia fara margini a lui Lewis Carroll ramane intacta in acest film din '66, care urmareste cu fidelitatea povestea scrisa.
S-a intamplat sa mi-o imaginez pe Alice altfel. Dar Palarierul nebun, el era din visul meu, din visul ala in care intram cu prima pagina a cartii, visul in care pisicile ranjesc si reginele cer sa fie taiate capete, dar stii ca nu se poate intampla nimic rau, pentru ca e un vis impregnat de miros de scortisoara, de ceai negru, de bomboane cu fructe, cu miros de melasa, un vis in care flamingo roz pasesc gratios catre tufele de trandafiri albi din greseala.
Desi starea pe care am avut-o eu pasind in tara minunilor din cartea mare cat un bloc de desen nu avea nimic in comun cu starea semi-psihotica a filmului englezesc, mi-a placut ceva. Fantezia costumelor, decorul impecabil, Peter Cook, Petter Sellers, Michael Redgrave. Lupa, timpul oprit, dansul de pe malul marii.
Vinul rosu ne-a facut sa ne spunem si noi povesti dupa aceea, Biux povestindu-ne despre o maimuta pe care am crezut-o fictiva. Eu am spus povestea lui Cuculili. Raileanu a pierdut, dar i-am dat locul 3 pentru ca nu mai aveam altul.
No comments:
Post a Comment