Locul unde se coace vara

Vara nu stam, vara calatorim. Vara e mare, vara sunt dealuri, vara e verde. Pentru fiecare sfarsit de saptamana, vara promite o poveste. Saptamana care a trecut povestile mele psihedelice s-au petrecut intr-un loc cu lac, greieri si licurici. Nu e minciuna, e aievea ca si gandul ca acolo, langa copacii buni de catarat, da vara in copt si arunca valuri peste restul lumii.

Nimic nu e mai frumos decat o calatorie pe langa campuri colorate ca o acuarela naiva, cu nori ingramadindu-se la orizont buluc peste capatul unui drum de tara, prafuit, pe care nu mai trece nici o alta masina. La Homorod, masina paraseste asfaltul si se afunda zdruncinandu-se pe un drum care promite salbaticie. Si se tine de cuvant. Departe, dupa ce si ultima casa e amintire, apare totusi o cabana de lemn, cu un iaz din care topaie animale tulburate din picoteala. De jur imprejur e veeerde, verde, si chiar pe coama dealului e un stup. Avem cu noi trei caini care ni se incurca printre picioare. Mushu, Pica si Tzache se pierd printre firele inalte si apar cu coada-n vant si nasul in pamant, dupa coropisnite.