Si ultima chestie despre Viena - concertul! (cu poze)

Pentru ca Ramona v-a povestit deja despre scopul, durata si continutul vizitei noastre la Viena iar eu am impartasit, avida de empatie, patania cabalina, ma gandesc ca e momentul sa incheiem seria posturilor austriece cu cateva cuvinte despre nu-i asa, motivul vizitei, respectiv concertul The Cure. Imagini, courtesy of Oana Vasilescu :).

Concertul a fost sambata la 8, intr-o sala asa cam cat aia de la Preoteasa. Numa' bine. Inutil sa precizez ca mi-am tarat prietenii de la 6 fara un sfert acolo, la intrare, ca am stat la coada in fata usilor pana la 7 cand ne-au dat drumul inauntru (si astia m-au balacarit in continuu), inca o ora pazindu-ne locurile in randul doi, inca o ora infernala in care ne-am ferit de trupa din deschidere - pe numele lor 65daysofstatic, cam hardcore pentru gustul meu (nu insa si chitaristul ala cu sapca care m-a atras in mod deosebit asa cum ma atrag pe mine toti baietii cu un aer, sa ii zicem troubled, ca stoned nu ar suna prea bine). Plus trei ore de Cure. Asta dupa o zi istovitoare de luat avioane, cautat cazare, schimbat metrouri, pietonat pe pietonale.

Ne-am ferit noi ce ne-am ferit de baietii aia, ne-am imprietenit cu niste tineri de pe malul Tisei si nu Tamisei de data asta, pe care i-am amuzat spunandu-le injuraturi in ungureste, s-a ras pe seama emotiilor mele si a panicii cum ca o sa se intample ceva si nu o sa ii vad, ca o sa se anuleze concertul, ca am gresit locatia, etc, panica pe care am purtat-o in suflet pana cand l-am vazut pe Robert Smith, cand am zambit si am batut din palme ca o foca mica (apropos, oare focile musca? :)).

Si daca atunci cand eram mica, cand a aprut MTVu' la mine in Berceni imi era frica de Robert si clipurile lui (aveam 9 ani, da?!), acum l-am adorat si sorbit din priviri. A fost cald si emotionat, s-a fastacit cu cel mai pur accent britanic cand a vazut zambetele oamenilor din primul rand. A rosit cand niste fete si-au ridicat mainile si au facut inimioare in aer. M-a facut sa imi sterg lacrimile de pe obraji cand a intrat pe scena. A mai facut-o pe Pictures of You (ciudat, nu neaparat una din melodiile mele preferate, dar m-a facut sa imi amintesc again unde sunt) si evident pe Just like Heaven cand poate mi s-a parut doar mie, dar toata sala a strigat cat au putut de tare: "you're just like a dream...".

Am stat aproape, aproape, l-am vazut transpirand, l-am vazut zambind, l-am vazut pe Porl Thomson la chitara, aratand super old school punk asha, dar atat de classy... Ba chiar am inteles ca intre piese bea vin dintr-un pahar mare cu picior. Si-a pupat inelul, l-a pupat pe basist pe gura si l-a muscat pe Robert de gat. Bogdan il potretizeaza pitoresc aici, enjoy. Io nu stiu, ca nu am avut ochi decat pentrut Robert - si pentru Ramona din cand in cand sa ma asigur ca e bine si ca vede si ca ii place.

Au cantat trei ore. Sa zicem trei ore si ceva, ca ne-am contrazis un pic si nu am stabilit durata exacta. Au venit la bis de doua ori si m-au facut fericita, fericita. Cam asta. V-am gasit pe youtube un filmulet de la concert - scuze pt calitate, nu-i al nostru.

Si poze de la concert:

Si poze de aiurea: