Pentru ca Ramona v-a povestit deja despre scopul, durata si continutul vizitei noastre la Viena iar eu am impartasit, avida de empatie, patania cabalina, ma gandesc ca e momentul sa incheiem seria posturilor austriece cu cateva cuvinte despre nu-i asa, motivul vizitei, respectiv concertul The Cure. Imagini, courtesy of Oana Vasilescu :).
Concertul a fost sambata la 8, intr-o sala asa cam cat aia de la Preoteasa. Numa' bine. Inutil sa precizez ca mi-am tarat prietenii de la 6 fara un sfert acolo, la intrare, ca am stat la coada in fata usilor pana la 7 cand ne-au dat drumul inauntru (si astia m-au balacarit in continuu), inca o ora pazindu-ne locurile in randul doi, inca o ora infernala in care ne-am ferit de trupa din deschidere - pe numele lor 65daysofstatic, cam hardcore pentru gustul meu (nu insa si chitaristul ala cu sapca care m-a atras in mod deosebit asa cum ma atrag pe mine toti baietii cu un aer, sa ii zicem troubled, ca stoned nu ar suna prea bine). Plus trei ore de Cure. Asta dupa o zi istovitoare de luat avioane, cautat cazare, schimbat metrouri, pietonat pe pietonale.
Ne-am ferit noi ce ne-am ferit de baietii aia, ne-am imprietenit cu niste tineri de pe malul Tisei si nu Tamisei de data asta, pe care i-am amuzat spunandu-le injuraturi in ungureste, s-a ras pe seama emotiilor mele si a panicii cum ca o sa se intample ceva si nu o sa ii vad, ca o sa se anuleze concertul, ca am gresit locatia, etc, panica pe care am purtat-o in suflet pana cand l-am vazut pe Robert Smith, cand am zambit si am batut din palme ca o foca mica (apropos, oare focile musca? :)).











1 comment:
Sunteti cei mai frumosi voi impreuna si cei mai colorati!
Mi place mult!
Post a Comment