14 April 2010

cum procedam

am aproape 30 de ani si credeam ca am facut tot ce se poate face. am iubit, am plans, am ras, m-am bucurat, am crescut animale, am crescut si oameni, am cunoscut sute de oameni (de-aia lately nu-mi mai amintesc de unde-i stiu pe 30% dintre ei), am calatorit, am urcat pe munti, am facut baie in mare la 2 noaptea, am mancat tabule si paella in locurile lor de bastina, am intrat cu masina in copac, am incercat sa-mi asasinez sora nou nascuta, am fost la concerte, la festivaluri, m-am imbracat ingrozitor, m-am machiat ingrozitor, am crescut, m-am facut copil la loc, am crezut ca ma rup in bucati si m-am reasamblat, am spus te iubesc in cel putin 3 limbi, am tradat, am parasit, m-au parasit, mi-am dezamagit prietenii, si ei pe mine, am renuntat la tot ce nu ma facea fericita, am facut si lucruri de povestit in intimitate, si iata-ma-s azi. pe cale sa fac un copil cu cel mai tare gagiu din lume, despre care gagicile zic ca mai e si fotogenic. so am i, btw. :D
si azi. azi se dovedeste ca, ramona dear, nu ai trait nimic senzational. si ca viata, ohooo, s-ar putea sa mai merite un ragaz ca sa demonstreze cati asi are in maneca.
azi sefa mea a intrat in birou si ne-a povestit in 15 minute viata ei. cu barbatii, casatoriile, copiii, cererile in casatorie la minut, fugile din propria casa cu copilul pe umar, povestile de amor la distanta. daca n-as vedea cum arata cand are o fata de 23 de ani, as zice ca femeia asta a vazut prea multe filme de fellini la viata ei.
dar se dovedeste, inca o data, ca la 30 de ani, viata nici n-a inceput. si eu nici n-am 30, ha!

1 comment:

Ivcelnaiv said...

Un om căra în spate
Un dram de naivitate.
http://www.ivcelnaiv.blogspot.com/