Despre Next

Mi-a placut la Next, desi ieri, in ultima zi de proiectii, ma simteam ca dupa o saptamana de trasee montane. A fost greu, mai ales ca petrecerile s-au intins pentru noi pana spre 5 dimineata, transformandu-se in aventuri urbane cu tot soiul de povesti, cunostinte si stari. Mi-a placut mai ales petrecerea de sambata, care a inceput furtunos cu Nightlosers si s-a terminat intr-o chilluiala de ora 5 dimineata.

Dintre filme, preferatul meu a fost Two birds, care a si luat premiul pentru regie. Are un sfarsit naucitor, sensibil si foarte frumos. Castigatorul marelui premiu, Imn, pe care inainte de premiere il vazusem pe bucati, ratand mijlocul, a fost si dupa gustul meu cel mai bun film, desi un pic cam lung. Sfarsitul insa e frumos ca o poezie simpla, fara exagerari si ingrosati inutile. Imi place teribil scena in care ea refuza sa iasa din baie, dupa ce tocmai aflase ca e insarcinata. Argumentul ei, ca acum, stiind ca e insarcinata, nu poate sa lase un strain sa fie prima persoana care o vede, mi se pare foarte subtil, delicat. Al treilea preferat al meu, Taxi Wala, a luat o mentiune speciala. Celelalte filme premiate nu mi-au spus nimic, nu mi-au transmis nici o emotie, desi n-au fost neaparat rele.

Emotia cea mai mare mi-a transmis-o scurtul filmulet cu Cristian Nemescu si Andrei Toncu, dupa care plangea toata lumea, iar eu plangeam fiindca erau copii si erau amandoi foarte cuminti si frumosi si talentati, ceea ce nu se gaseste pe toate drumurile.

Imi place festivalul asta pentru atmosfera lui, dar mai ales pentru ca e un festival dedicat unor oameni care au murit stupid si pe care altfel i-am fi uitat un pic mai repede. Poate asta e motivul pentru care are o energie speciala, pentru care oamenii aplauda si se bucura, se simt bine si zambesc foarte mult.