fara cuvinte

The Wrestler, pe care l-am vazut in sfarsit sambata seara, m-a naucit total. Nu-mi amintesc de cand n-am mai ramas fara cuvinte dupa un film si de cand n-am mai vazut oameni pironiti in scaun, fara a scoate un cuvant, cateva minute dupa ce proiectia se terminase. Am iesit din sala, printre randuri de scaune rosii, fara sa fiu in stare sa vorbesc, la fel ca oamenii din jur; n-am vazut un zambet, n-am auzit un cuvant. Mi-a luat ceva timp sa me dezmeticesc dupa ceea ce ar trebui descris ca cel mai ravasitor film violent, asa ca i-am raspuns lui Cristi, cel care m-a si invitat, testandu-mi reactia la Mickey: uau, m-a naucit filmul asta. Asta e cel mai bun barometru, raspunde el fericit, reactia oamenilor care nu sunt, ca mine, fani Mickey Rourke. Pentru ca eu am vazut filmul subiectiv.

In afara de The Reader, am vazut toate filmele de Oscar din acest an. Slumdog Millionaire mi s-a parut un film mediocru, fara forta, desi nu m-a plictisit. Revolutionary Road m-a lasat rece, desi povestea s-ar fi putut lipi de piele, dar a fost, cum sa zic, ca o disectie intr-o papusa de cauciuc. The Wrestler, asta da, e ca o disectie in carne vie, curge sange si ai nevoie de un stomac puternic, mai ales cand iti vine sa pui mainile la ochi sau sa intorci capul, oprindu-ti in gat impulsul de a plange.

M-am gandit sambata seara la multe, printre care ca, daca l-as avea in fata pe Rourke si as putea sa-i zic orice, m-as inclina.