Mi se pare incantator sa scrii despre locurile, momentele in care cititul merge ca arcusul pe strune (ii multumesc deci lui Raul pentru invitatie). Totusi, mi-am dat seama ca eu citesc oriunde.
Fie pentru ca cititul e cea mai mare dependenta a mea, fie pentru ca ma descopar neinteresata de a lega conversatii, prietenii, tovarasii sau priviri degraba varsatorii de confidente, citesc in tren, in metrou, in autobuz, citesc la coada la hipermarket, citesc in parc, citesc in asteptarea prietenilor, citesc la scoala inainte de a incepe cursurile.
Freamatul si zumzetul nu ma supara atunci cand citesc in lume. In schimb, cand citesc acasa trebuie sa am liniste totala.
Acasa de-abia am un oarecare ritual. Desi nu citesc (asa cum poate ar da bine) cu tigara in gura, desi nu citesc cu cafeaua si cu apa langa mine, imi place sa fie liniste, sa ma infofolesc in haine calde (daca nu e vara si deocamdata nu-i), sa am o cana de ceai (dar nu neaparat), o prajitura sau niste fistic.
Citesc intotdeauna dupa ce am scapat de hainele de strada, dupa ce am verificat stirile, mondenitatile, dupa ce am hranit pisica (mai nou), dupa ce m-am hranit pe mine.
Cititul e ultimul refugiu inainte de somn. Mi-ar placea sa adorm cu cartea in mana, dar o las intotdeauna deoparte cand simt ca ochii s-au prea inchis. Si somnul de dupa o carte buna naste fiinte de basm.
Citesc intotdeauna lent, fara graba, cu reveniri la frazele care ma prind de guler si ma trag inapoi. Citesc ca intr-un ritual de amor, cu teama catre sfarsit, dar si cu bucuria implinirii, a exploziei finale.
Iar cel mai frumos loc de citit e la mare. Cand nici o pozitie nu e confortabila, cand trebuie sa te muti dupa umbra, cand te refugiezi cu o limonada albastra sub acoperisul de stuf, cartea e totusi singura care nu-ti da pace, nu te lasa sa lenevesti intr-un alt ritual de amor, in fapt o aventura.
No comments:
Post a Comment