Prizoniera in cuvinte

Cuvantul din cuvinte construieste o lume volatila, in care adjectivele se schimba si se amesteca, dispar si reapar intr-un dans absurd. Substantivele mor si sunt ingropate odata cu omul care le-a condamnat, dar unele noi, pline de sensurile lumii noi, se nasc si populeaza lumea verbala.

Cartea este despre cuvinte, despre libertatea, sau mai degraba despre interdictia de a folosi cuvinte cu sensuri vechi, cuvinte care sa strecoare nostalgia printre peretii uneori imaginari. Dar cartea este de fapt despre o lume absurda, atat de absurda incat poate fi orice lume cunoscuta sau necunoscuta.

Ioana Parvulescu vede in nuvelele uneori apasatoare metafore ale societatii comuniste, cu cenzura, frica, informatorii, soaptele si capitularea.

Eu am vazut un tablou al oricarei societati contemporane sau trecute. De la Inchizitie la societatea americana moderna, intr-un fel sau altul am fost cu totii jupuiti de epiderma, ca personajele uneia dintre nuvele, in schimbul confortului caldut. Ne inghesuim cu totii in colturi, catarati unii peste altii si asteptam sa fim hraniti cu ceea ce se da.

Mi-am amintit citind cartea asta de discutiile interminabile, care se prelungeau pana hat dimineata, pana la hat a cincea sticla de tarie si hat al doilea pachet de tigari, discutiile despre anarhism si libertate absoluta.

Azi nu mai cred in lucrurile astea; deunazi am ras cu lacrimi auzindu-l pe Dragos Bucurenci cum se autocalifica drept anarhist, comunist si ateu. Am ras din doua motive: i-am abandonat pe Bakunin si Malatesta pe la 19 ani. Al doilea motiv este ca ateismul declarat ca virtute ma amuza amar.

Monica Lovinescu face insa ceva ce ma apropie de textul asta in mod special: ma sperie, ma trage de urechi si ma pune in fata unei carti ca o oglinda uriasa. Traiesc eu oare, fara sa-mi dau seama, intr-una din paginile cartii ei? Cred ca da....