09 October 2008

Idioti si ingeri

Idiots and Angels al lui Bill Plympton a venit aseara la Anim'est.
Pentru cei care au fost indragostiti de catelul prostanac al lui Plympton, caruia nimic nu-i iese desi are cele mai bune intentii, Idiots and Angels s-ar putea sa li se para un pic mai greu de digerat. Mi s-a parut si mie un pic cam incarcat, cam sobru si cam lung, pe alocuri de neinteles, dar mi-au placut mult ideea si atmosfera.
Inainte de a incepe proiectia, l-am auzit pe Plympton zicand "Veti vedea in filmul asta ca oricine poate fi inger" si am avut o mare indoiala. Cunosc, mi-am zis in sinea mea, cel putin 5 oameni care n-ar putea fi ingeri cu nici un chip. Cred ca m-am inclus si pe mine. Filmul lui zice ca, daca isi pune cineva ambitia sa faca inger din tine si te plesneste din cand in cand peste ochi cu o pereche de aripi cat casa, atunci s-ar putea sa devii inger chiar impotriva propriilor dorinte. N-am inteles daca in final hibridul asta de om-inger supravietuieste ori nu. In fapt, ingerimea e si greu de profesat in metropola, asa ca ingerii nu-s facuti sa faca multi purici pe-aici.
muzica: Tom Waits si Pink Martini.

2 comments:

EgoN said...

ingerimea e greu de profesat in orice metropola, chiar si in berlin, cand te indragostesti de o trapezista.

Ramona Gabar said...

ah, da, frumos spus!
dragostea pentru o trapezista si ingerimea fac din om neom, chiar si luate separat! daramite in asa combinatiune fatala?