De poveste Istanbul

Dupa o peripetie care mi-a intarziat plecarea catre Istanbul cu 8 ore, am pasit pe pamant turcesc de una singura, straina intr-o tara aspra la pipait. De la primii pasi am fost inhatata de un turc care vorbea o romana aproximativa si care avea o istorioara incredibila cu niste peripetii la Arad. M-a inhatat de la intrarea in metrou si m-a deturnat catre un "shuttle bus, ieftin, rapid, metrou trebuie schimbi, nu bun". Istoria m-a invatat ca asa "nu bun" cum era, il folosea totusi el insusi, intrucat ne-am reintalnit la intrarea la metrou dupa un sfert de ora (dupa ce am refuzat un drum cu shuttle bus-ul, drum estimat rapid dintr-o privire scurta, la 35 de dolari).

Amicul meu turc mai agatase intre timp doi polonezi si facea pe ghidul pentru ei. Auzindu-ne vorbind intr-o limba straina lor, polonezii m-au intrebat uimiti daca vorbesc turca.

La iesirea de la metrou ma astepta o lume sordida, in care un vanzator de sosete mi-a preschimbat rapid doi dolari in doua lire turcesti, la timp sa ma pot urca in tramvai. Iesisem la suprafata pentru prima oara in Istanbul, fara baterie la mobil, cu Matei si Oana de 9 ore acolo, asteptandu-ma intr-un punct despre care stiam doar cum se numeste.


Ajunsa in acel loc necunoscut, lumea s-a colorat dintr-o data altfel. Dintr-un fel de ghetou sumbru si trist, am coborat pe un peron inconjurat de moschei si palmieri. Centrul istoric, Sultanahmet, caci despre el este vorba, nu a fost totusi cel mai impresionant loc al Istanbulului, pentru mine. Nefiind mare pasionata de istorie, de covoare, aur si negocieri, ma intereseaza in locurile noi sa prind vibratia, sa stau jos si sa privesc, sa ascult zgomotele strazii si sa inspir miresmele. Ooo, si in Istanbul miroase teribil! A tutun de mar, a esente de parfum greu, a mare, a peste, a baclava, a scortisoara. Mai e un fel de pacla pe oras, o pacla a somnului, a leneviei si a timpului pierdut fara scop, a timpului care se rupe in fasii doar cand o voce taraganata incepe sa curga seara din difuzoarele moscheilor.

Marea, luminile orasului intins peste ape, vapoarele si terasele, narghilele, dealurile decorate cu puzderie de cladiri, terasele luminate cu felinare, stradutele pavate, magazinele colorate, toate astea m-au facut sa regret scurtul ragaz.

Istanbulul e o intindere imensa, nemarginita. Daca ar fi o palma, noi am reusit sa trecem printr-un sfert de falanga. Mi-ar fi placut sa petrec mai mult timp in cartierele lor selecte, in Besiktas si Galatasaray, prin port, prin piata de peste, sa vad mai multe palate si vapoare. N-as recomanda nimanui marele bazar, nici palatul Topkapi si nici cartierul Taksim. Daca nu va intereseaza salurile, iataganele si fake-urile Louis Vuitton, atunci sunt locuri mai putin aglomerate si mai putin agresive.


As vrea sa ma intorc in Istanbul, de data asta cu masina. Pentru zile intregi de colindat pe dealuri si pe malul apei, pentru zabovit intre perne in colturi greu accesibile, pentru linistea pe care turcii care m-au tras de mana si mi-au zis de o suta de ori "Ce faci? Bine" nu m-au lasat sa o gust.


REM au cantat pe o arena cocheta, pe malul marii. Am asteptat concertul pe niste perne imense, intre marea plina de vaporase albe si scena pe care performau trupele din deschidere.
Michael Stipe este fascinant, hipnotizant. Miscarile mainilor lui sunt cele mai senzuale miscari pe care le-am vazut la un barbat, nu mi-am putut lua ochii de la o pereche de maini atat de expresive ca astea. A fost cea mai frumoasa seara otomana, cu o plimbare cu vaporul de la arena inapoi in oras, la ora 11.30 noaptea, cu luminile aprinse pana la cer si cu lumea forfotind pe terase mirosind a cafea neagra. Pentru ca pozele de la concert sunt la Oana, revin despre asta.


Pana una-alta, un pic de Istanbul in imagini:

ce vedeam de pe terasa pensiunii:

un bazar mai interesant decat marele monstru:

Matei si-a cumparat narghilea buna:

in Istanbul par a locui si cateva milioane de pisici fara frica:

si sunt locuri ca astea:

palate, moschei:

...si alte minuni pe care inca nu le-am vazut, altele pe care le-am banuit si cateva altele, colorate si jucause, pe care n-am mai gasit vremea sa le tragem in poza, de mare ce ne era mirarea. Un fascinant loc al contrastelor, al linistii dintre ziduri si al vanzolelii din afara lor, un loc al carui mister scapa printre degete si se muta mereu in alt loc, orasul acesta cat o tara maricica m-a intrigat intr-un mod aproape erotic. Cred ca stie si ma asteapta sa ma intorc, sa ne reglam conturile.