Pentru oameni demoralizati si pentru unul in mod special

Mi se pare incredibil cum oameni dupa care ma dau in vant au o parere semi-distructiva despre ei insisi. In timp ce altii, ale caror calitati trebuie cautate cu lupa, se umfla in pene si se cred cei mai buni, frumosi, destepti, sinceri, minunati.

Daca am avea posibilitatea sa ne privim din afara pentru doua zile, sa ne urmarim reactiile, sa ne analizam sentimentele, poate ca ni s-ar indrepta astigmatismul sufletesc care ne face sa parem lebede sau ciori cand de fapt suntem mai toti randunele.

Ceea ce apreciez cel mai mult la oameni este sinceritatea, faptul ca nu incearca sa fie sau sa para ceva anume, si observ impacientata ca oamenii se reconditioneaza dupa caz, uneori in rau. Ca un Opel vechi din '70, vopsit in roz si decorat cu neoane si sirene de plastic, unii dintre noi se vad drastic uratiti. Un prieten drag mi-a prezentat azi o perspectiva demoralizanta a felului in care se percepe pe el insusi. Pentru ca mi-e drag de el pana la cer si inapoi si pentru ca e cu adevarat o persoana magica, as fi vrut sa-l pot scutura si sa-i pun in fata o oglinda cat casa. "Uite, asta esti tu! Nu monstruletul pe care iti imaginezi ca-l vad ceilalti, ci aceasta persoana sensibila, minunata, cultivata, cu a carei prietenie ma mandresc!"

Acest post este dedicat unui singur om si curajului pe care trebuie sa-l capete pentru a se privi in detaliu. Va fi mai simplu dupa aia, va fi mult mai simplu.