02 September 2008

Fellini despre Fellini


Fellini este pentru mine Creatorul de film. Imaginile lui alb-negru, lumina care se joaca ghidusa cu imaginatia mea, personajele atat de tulburate uneori, fobiile cu care rezonez, toate imi sunt familiare si dragi cum nu mi-au fost altele. Eu, care uit filmele aproape instantaneu dupa ce le-a vazut, am atat de multe imagini felliniene in cap...

Cinematograful nu are nimic de-a face cu realitatea; filmul e magie, e un vehicul spre alta realitate, in care predeterminarile din lumea noastra nu mai exista si in care totul e posibil.

Il inteleg mai degraba intuitiv. (in)Cultura mea cinemtografica nu imi permite sa descifrez chiar toate simbolurile, in schimb o chimie fara asemanare ma face sa amutesc de placere atunci cand pe un ecran se deruleaza un fellini.

Cartea pe care tocmai am pus-o jos mi l-a scos in cale pe omul Fellini, asa cum era el in copilarie, in adolescenta, asa cum e acasa, asa cum vede el muzica, cinematografia, prietenia, imaginatia, culoarea sau lumina. Cartea asta m-a facut sa-l simt si mai aproape pe acest tip genial, bonom si un pic timid, efervescent si totusi retras, celebru si mizantrop, extrem de amuzant!


"Imi place sa-mi fie teama, e un sentiment savuros care iti da o placere subtila. Am fost intotdeauna atras de tot ce-mi producea frica."
"Daca as avea un copil, as cauta mai intai sa invat eu de la el. (...) Mi se pare ca tancii sunt depozitarii unor bogatii nebanuite, ca au in cap, in inima, in burta un mic si enorm seif cu secrete care, incet-incet, vor disparea."
"Imi placea sa fiu compatimit, sa par misterios si enigmatic. Era placerea mea sa fiu gresit inteles, sa par o victima. Odata, prada nu stiu caror idei de razbunare, am inventat o sinucidere: cu putina cerneala rosie furata de la serviciul tatei, mi-am frecat fruntea si mainile (...)"
"A face oamenii sa rada mi s-a parut intotdeauna cea mai privilegiata vocatie, cam la fel cu vocatia sfinteniei."
"Ma cuprinde uneori o zgarcenie extravaganta, ridicola, care ma tine cateva zile, transformandu-se brusc in cheltuiala descreierata. Intr-o luna, de pilda, am circulat numai cu autobuzul: gata cu cele douazeci de taxiuri pe zi, traiasca transportul in comun!"
"Odata s-a intamplat sa gatesc la Fregene. Pentru vreo cincizeci de pisici care mieunau amenintator in gradina. Era iarna si numai casa noastra mai ramasese locuita. Am facut o ciorba imensa golind tot frigiderul, am pus si un flacon de intaritor, Activarol, pe care nu-l mai luam. A fost un succes."

13 comments:

bubu said...

stii ce-mi place? ca in sfarsit ( e un fel de a zice) am dat peste cineva care nu pune pe blog carti gen Alchimistul De ce iubim femeile sau Codul lui da vinci:))

astea este triunghiul cartilor la romani. daca nu citesti aastea esti nimeni:))
eu am citit cartarescu deci nu sunt chiar asa de nimeni. sunt nimeni pe 2 treimi:))

Ramona said...

:)) si eu am citit Cartarescu. e un poet foarte talentat.
cat despre coelho si dan brown, sunt un fel de sandra brown combinata cu sven hassel, cu pretentii, daca ma intrebi pe mine.
totusi, cred ca exista cititori si cititori. circula intre noi carti uriase, care nu au nimic de-a face cu topul vanzarilor de carte din Romania, nici cu trendul in materie de carti.

bubu said...

da ai zis bine. trendul:)) asta face tot:D

am vazut ieri o tipa care citea 11 minute de coelheo. mam pus langa ea pe banca si iam tinut teoria lui coehlo pana so lasat de citit asa ceva:)) acuma citeste japonezi:D

Ramona said...

haha, pai inseamna ca ai mare putere de convingere daca ai adus-o pe drumul cel bun de ieri pana azi.

bubu said...

da poate am:)) da venise prietenu ei:)) un cocalar cu mushi si pe par:)) si na..stii tu continuarea

lucatoni said...

trebuie sa fac cateva precizari:
- de ce iubim femeile e chiar o carte ok.
- codul lui da vinci e chiar o carte ok.
- coelho, cu veronica se hotaraste sa moara, e chiar ok.

si in general, we are ok and cool, ok? :)
ps: eu tin cu fata care citeste 11 minute in metrou, sa fie clar. si cu fetita cu chibrituri mai tin, din cand in cand, cand fumez.

Ramona said...

haha, Luca, Luca!!! tu mereu cu atitudinea ta impaciuitoare fata de rebuturile cu stil.
traiasca Dan Brown, frate!! Care altu' mai stie ca el toate secretele omenirii de la Adam si Eva incoace???

lucatoni said...

categoric, mai bine un rebut cu stil decat un monument fara (dostoievski sau marquez :D ). dar nu luam apararea scriitorilor, eram putin intrigat de povestea lui bubu. sa inteleg. citeste fata pe banca in parc coelho, vantul bate usor, ea cu degetele lungi si subtiri mangaie paginile cartii. se aseaza bubu langa ea si incearca sa fie personajul principal al povestei ei de dragoste. n-apuca sa pomeneasca decat de cei 2 murakami, unu ryu si celalalt haruki si ca de fapt nu-s nici frati, nici veri, nimic..doar au acelasi nume. si deodata un "cocalar cu mushi si pe par:)) " (n-am reusit sa inteleg...avea muschi pe par???) apare si bubu ramane cu buza umflata si pleaca acasa gandindu-se ca citeste el un haiku si se linisteste. si un ceiutz oriental inainte de culcare. iar "cocalarul" "stii tu continuarea"...

Ramona said...

bai domnilor, eu zic sa abandonam subiectul pana nu ne certam, inainte de a cunoaste cu totii intre noi. sa dam mana prieteneste, admitand o concluzie: decat sa nu citesti neam, mai bine sa citesti coelho.

bubu said...

:)) superb

lucatoni said...

un om fugea in urma altuia, in timp ce omul dinainte fugea dupa inca unul, care nesimtind ca-i urmarit, mergea pur si simplu cu pasi repezi pe trotuar.
gata..tragem cortina, sa ne cante nino rota valsul din 8/12 si sa ne veselim.

Ramona said...

allegria!!!
iti amintesti? Allegriiiaaa!!! si artificii, lumina, zgomot, pene de pelicani....
hai, ca trebuie sa-ti amintesti, pe mine ma bantuie noaptea.

lucatoni said...

sigur ca-mi amintesc....
la fel cum imi amintesc de madlena muiata in ceai, de clopotnita din martinville, vazuta din cabrioleta doctorului percepied, de mirosul statut dintr-o toaleta publica de pe champs elysees, de cei trei copaci vazuti langa balbec din trasura dnei de villeparisis, de pietrele de pavaj inegale din curtea palatului guermantes, de sunetul unei lingurite ciocnite de o farfurie, de romanul Francois le Champi, de zgomotul apei in conducte......si de multa alte amintiri ale domnului proust imi amintesc....