Intr-o dimineata m-am trezit cu un gand care-mi tot dadea tarcoale: "Sa ai o sora e cel mai tare din lume!". Am si verbalizat gandul asta al meu, pentru ca imi umpluse sufletul si mintea peste noapte.
Nu stiu exact de la ce a pornit, dar am avut intr-o dimineata certitudinea ca nimic pe lume nu se compara cu a avea o sora. Ma gandeam ca si daca esti baiat, tot e cel mai tare sa ai o sora.
Sa ai un frate cred ca e asa, foarte chill, foarte confortabil, baietii sunt destul de fair si de simpli. Sa ai o sora e o combinatie super interesanta de love&hate, de compromisuri, de competitii, de orgolii si concluzii.
Aparitia Cristinei in viata mea, atunci cand eu aveam 4 ani, a fost un lucru cam de neinteles. A schimbat ierarhiile si a impartit inechitabil atentia pe care o primeam. Ufff, a fost un cosmar. Dupa ce am incercat de cateva ori sa scap de ea, m-am resemnat. A venit apoi perioada luptelor crunte, care cred ca ne-a antrenat binisor corpul si mintea, ca la noi acasa era un fel de arena ateniana, adica daca nu ne omoram in bataie, ne certam pe diverse belongings.
Dupa aia am crescut, am inceput sa invatam lucruri, ea a inceput sa profite de faptul ca eu ascultam The Doors si deci asculta si ea The Doors la varsta cand ar fi trebuit sa asculte Take That; a profitat de faptul ca citeam Eliade si Cioran si le citea si ea, la varsta cand ar fi trebuit ssa citeasca Jules Verne. Ehh, si uite asa, nici nu mi-am dat seama cand sora mea s-a facut asa de tare ca nici nu mai pare sora cea mica. Matei m-a intrebat ieri de ce nu ies niciodata cu sor-mea, ca sor-mea e tare. Da, e adevarat, sora mea e tare, chiar prea tare pentru o sora mai mica: are un gust desavarsit la haine fistichii (:D), a fost olimpica nationala, admisa la facultate fara examen, sefa de promotie, samd care m-au detronat din fotoliul de geniu al familiei, plus ca e foarte sincera si directa, loiala si amuzanta. Sora mea nu e o papusica, e o scorpie cu mintea ascutita, daca nu meriti sa te placa.
Sora mea e Lady Crisa din blogroll-ul meu. Nu stiu daca sora mea e o lady, pentru ca o stiu de cand era mica, rosie si tipatoare. Nu stiu daca sa ai o sora e chiar cel mai tare lucru din lume, dar pentru mine a fost. Si a mai fost experienta cea mai apropiata de a avea un copil. Asa ca azi, de 1 iunie, m-am gandit ca pe langa multi alti copii care imi sunt prieteni, am si eu un fel de copilul meu, pe care - vorba aia - l-am crescut si a ajuns mai mare ca mine.
La Multi Ani, copii! La Multi Ani, Cris!
1 comment:
Si ca multumire pentru ca planul tau si al Ninei de a ma arunca pe geam cu tot cu scutece nu a functionat, spun doar atat (am pastrat-o pentru un moment special):
Simino, cizme de cauciuc purta chiar si Audrey Hepburn in How to steal a million!
Post a Comment