Sevraj de arome necreate in laborator

Ramona se trezeste cateodata imbracata intr-un pafum atat de minunat incat timpul se opreste in loc pentru cateva secunde de abandon in amusinare.

Presupun ca cel mai frumos miros de pe lume este mirosul freziilor galbene. Nici o mireasma artificiala nu poate egala subtilitatea acestei arome acrisor dulceaga, pe care nici cuvintele n-o pot egala. Cand ma trezesc cateodata cu un buchet de frezii galbene in brate, as ramane asa, pironita locului, sorbind din aroma calduta pana se va fi terminat.

Al doilea miros in ierarhia betiilor mele aromate este cel al magnoliilor, atunci cand primavara e in toi iar clopotele alea carnoase si bulbucate se deschid usor. E cutremurator sa stai sub o magnolie inflorita, e ca si cum toate celelalte simturi nu-ti mai trebuie si ti-ai concentra si ultima zvacnire a ultimului neuron ca sa tii minte si sa iei cu tine in gand parfumul naucitor.
Cat despre combinatii care dau sevraj: iasomie si fan, amestecate cum numai pe cate o coama de deal e posibil. Uite, chiar acum, in timp ce stau aici la birou, cu nasul in esarfa mea parfumata artificial a mar electrizant, imi doresc o capita de fan proaspat, care musteste inca, pe ici pe colo, asa ca o mai viziteaza albine si gargarite, desi e clar ca firele alea nu mai stau in pamant. Sa inspir invalmaseala aia dulceaga, lemnoasa, un pic uscata, si deodata sa o zbugheasca fin pe langa mine o parere de briza dulce amaruie.
Mmmm, si teiul proaspat. Tei din care nu faci ceai, ci te asezi sub el si el arunca peste tine cu floricele galbene care miros dulce, dulce, ca somnul.
Iar nu maine, dar sigur sigur poimaine mirosul algelor un pic uscate si marea care nu e de baie, n-a ametit-o caldura si mai are in ea un pic de ger.