Ramona a intalnit trei copii fermecatori, care, cum fac copiii de obicei (ca si oamenii mari de care te indragostesti fulgerator in tramvai), s-au dat de trei ori peste cap si au disparut.
Uite, ziua asta e o zi frumoasa, pentru ca doi baieti si o fetita cam de clasa a doua s-au asezat langa scaunul meu in metrou si de aci incolo a urmat un fel de haos fosforescent, din care am inteles cum urmeaza:
- degeaba zici tu ca doamna il place pe Dragos mai tare, fin'ca am auzit eu cand i-a zis sa ma sune mama ta diseara, trebuie sa stam de vorba;
- e o aberatie sa zici ca ti-a mancat cainele tema, cum zic aia in filme;
- tata se uita la niste emisiuni de politica si seara mereu face tarantele cu bunica, de ce il bate la cap si nu se duce cu mama sa se uite la emisiuni, mama zice ca sa se uite cu el, ca e maica-sa si sa nu mai intre toata lumea peste ea in dormitor, ca a stat toata ziua cu ochii in calculator si o doare capul de ii vine sa-i ia pe toti la bataie.
Nu mi-am putut lua ochii de la ei si am ras mult. M-au calcat si pe balerini, dar asta nu mai conteaza, mai ales ca radeau cu atata pofta dupa fiecare povestire si eu cu ei si jumatate de vagon cu ei si numai parintii lor sa nu fii, ca tare erau hiperactivi!! S-au invartit ca niste titirezi - mai ales ei, si s-au alintat - mai ales ea. Dupa ce ajunsesem sa cunosc jumatate din clasa si plus pe doamna si inca pe cativa membri ai familiei, a venit timpul sa coboare la Piata Unirii si au disparut vorbind tare si cristalin si razand cu gura pana la urechi si stirbi. Si au lasat in urma, va rog sa inchideti ochii si sa va imaginati - o jumatate de vagon de metrou plin cu oameni care zambeau privind in gol. Cine abuzeaza de metroul bucurestean, ca mine, stie ca probabilitatea sa vezi asta e mai mica decat posibilitatea sa ne loveasca un meteorit violet.
Evident, m-am indragostit, desi stiam ca n-o sa-i mai vad niciodata.
No comments:
Post a Comment