22 February 2008

Kosovo si alte aiureli, dar sarbesti, de Veselin Milicici


Vesi e prietenul nostru. Prietenul nostru sarb. Si desi suntem un blog poetico-amuzanto-sensibilo-frivol, vrem sa vibrati/comentati cu el la tonul pasional in care ne povesteste, la rugamintea noastra, ce simte el acum despre Kosovo si alte aiureli sarbesti (mai putin orez sarbesc, care nu isi are locul) :)!

Azi, ecourile declararii independentei de catre albanezii din Kosovo s-au cam subtiat. Talk show-uri, articole, comentarii. Rezultatul? Kosovo e un stat independent. Mi-e lehamite deja sa citesc post-urile de pe forumuri, sa ma cert cu idioti si neidioti, sa ma documentez despre o istorie neclara si pentru mine si cred ca pentru toata lumea.

Din start trebuie sa fac o precizare. Sunt sarb (sau undeva in zona oricum), am un nume sarbesc si le vorbesc limba. Cam tot atat cat vorbeste romaneste un moldovean care a fost numai la scoli rusesti. Cum ma simt? Pai cateodata sarb. Cert este ca as avea mari dificultati in a ma adapta cu o viata la Belgrad, ca i-am injurat de nenumarate ori si ca nu sunt in stare sa fiu atat de intransigent, grobian si capos ca 99% din populatia Serbiei. Acum ca intransigent e cam acelasi lucru cu capos .... ete de-asta nu mai pot eu. In fine, mai multe generatii nascute pe teritoriul Romaniei, o casatorie mixta, si educatie 100% romaneasca sunt suficiente sa iti altereze puritatea etnica.

Dincolo de argumentele pro si contra independentei Kosovo, istoric sau demografic, dincolo de cine a omorat pe cine, la 1400 in ’40 sau in ’99, ceea ce ma socheaza, este faptul ca nu s-a schimbat nimic. Acum aflu o stire: Spre deosebire de Kosovo, Republica Srpska nu se bucura de sprijinul Statelor Unite si a puterilor occidentale in a isi declara independenta.

Ramane aceeasi putere a dictatului dintodeauna. Aceeasi detasare a trasarii granitelor cu ochii pe harta, acelasi necesar gir al marilor puteri. Dar parca era mai corect, mai cinstit faptul ca dictatul de la Viena (fara a face o comparatie YU-RO) s-a numit dictat si stiam cu totii cum stam. Acum, il numim, gir, sprijin, incuviintare si mai ales “consistent” cu o oarecare rezolutie ONU. Termenul asta de “consistent” e o mare smecherie. Intodeauna mi s-a parut de cacat (sa ma scuzati). La fel ca si: device e ceva, care nu chiar e, adica e pe acolo prin zona, dar de fapt poate fi mai multe lucruri diferite si in definitiv, numesc prin el ceea ce imi convine mie. Dificila limba asta englezeasca. Oricum daca ai calcat in multinationala, chiar si 2 luni, ti se umple capu' de termeni vagi pe care eu inca ma straduiesc sa ii uit.

Ce imi place la sarbi? Pai, dincolo de faptul ca sunt niste animale si niste barbari (care si-au permis sa incendieze ambasada SUA), imi place faptul ca ei stiu sa spuna nu. Nu vreau si nu sunt de acord. Imi aduc aminte de o imagine din China cred, o stiti cu totii cand un chinez cu doua plase nu se misca din fata unui tanc. E drept ca o imagine face cat o mie de cuvinte. E spectaculoasa, e formidabila. Si tancul incerca sa il ocoleasca...

Ei bine, daca ar fi fost vorba de politica internationala - tancul ar fi trecut peste el. Si l-ar fi lasat terci acolo in strada insistand ca a fost “consistent” cu drepturile omului, conventia de le Geneva, acordul de la Kyoto si runda Uruguay.

Problema la sarbi e de civilizatie diplomatica. Si faptul ca nu au unde se duce. Tot ce au, tot ce au avut vreodata e petecul ala de pamant intre Adriatica si Dunare. Si doua principii. Dumnezeu si steagul ( a se citi – tara). Doua principii perimate, usor penibile in societatea in care traim si cel mai adesea fecalizate (ca nu gasesc alt termen) in mintea romanilor de idioti de genul Vadim. Acolo insa e altceva. Oamenii in Serbia beau de sting, si-o trag, se uita pe MTV, fac afaceri, circula prin lume. Nu il invoca pe Dumnezeu decat la Paste si la Craciun, la nunti, botezuri si inmormantari. Nu e prezent in viata lor de zi cu zi, nu vorbesc de tara si de Dumnezeu toata ziua. Decat atunci cand sunt probleme. Cand aceste doua principii fundamentale dau de necaz. Ma uitam la demonstratiile de la Belgrad. Mii de tineri. Nu basinosi, nu senili si spumegatori de genul Romania Mare. Ci studenti, internauti, jucatori de tenis, etc erau acolo pentru a sustine cele doua repere. Ciudat. Dar logic. Pentru ca daca vorbesti sarba, sau sarbo-croata, sau croata poti fi orice din cele 3 natiuni teoretice din Bosnia de azi. Insa doar daca esti crestin Ortodox, esti sarb. Si doar daca iubesti amaratul ala de petec de pamant, doar atunci esti sarb. Si doar daca stramosii tai au murit sau sangerat la Kosovo Polje. Campia Mierlei nu e doar un mit. E ceea ce le-a scris Lazar cand i-a chemat la arme pe toti voievozii, capeteniile si ce dracu or mai fi avut pe atunci. Intr-o redare aproximativa suna cam asa: Cine-i sarb, nascut din neam sarbesc, si la Kosovo nu vine/ din mainile lui sa nu rodeasca nimic, nici vin, nici grau alb ... si urma un sir greu de blesteme. Acolo. Acolo s-a format poporul sarb. Ce a fost inainte, a fost o incercare. Cumva.

Citesc comentarii postate de americani care radeau de stupiditatea unei zile nationale ce comemoreaza o infrangere. Si ma intreb nu e oare o banalitate sa serbezi ziua nationala doar ca sa aniversezi victorii, uniri si sau zile de nastere. Ce scapa celor ce rad e urmatorul lucru. Acea infrangere – de fapt a fost mai mult o egalitate; au mai trecut douazeci de ani pana au ocupat otomanii Serbia - i-a format. Acolo, s-au ales Sarbii de restul. Acolo au murit. Lazar, Milos Obelici dar si sultanul turc. Asta serbeaza ei. Aceast caracter al natiunii. “Murim de gatul vostru decat sa va dam ce e al nostru”. Oricat de mari, oricat de tari ati fi. Si de aici lipsa de cultura diplomatica. Care lipsa vad ca e prezenta si azi ca o trasatura distinctiva si definitorie in caracterul acestui popor. O suzeranitate a otomanilor ar fi fost mult mai productiva. Nu ar fi existat musulmanii de azi din Bosnia, albanezii musulmani, s-ar fi dezvoltat astfel.... O Serbie fara Kosovo. E mai productiva, s-ar dezvolta mai rapid, au scapat de albanezi, de mafioti si traficanti, poot intra in UE.

Dar pana si azi, parca nu ar fi invatat nimic, raman fideli aceluiasi principiu. Atunci cand considera ca au dreptate, raspund: Du-te-n pizda ma-tii! Din pacate. Pentru ca ar fi asa de usor sa spuna: Nu sunt de acord. In definitiv, inseamna acelasi lucru. Si totusi e atat de “excruciabil :)” de greu. Pentru ca asta, asta ar insemna ca s-a terminat. Ca nu mai sunt sarbi. Pentru ca la Kosovo, s-au dus doar cei ce-au zis “Du-te-n pizda ma-tii”. Ceilalti, au dus-o dupa aceea bine 500 de ani. S-au convertit la islam si acum traiesc si se numesc musulmani. De aceea stiu. Stiu ca nici Milosevici nici cei de dupa, nu aveau alta posibilitate. Stiu de ce au procedat cum au procedat. Si stiu ca nu le va fi bine asa cum nu le-a fost nici dupa Kosovo.Dar nu puteau face altfel. Facand altfel ar fi devenit altcineva. Ceva in fibra intima a natiunii ar fi plesnit. Si de acolo s-ar fi terminat cu sarbii. Pentru ca nu e usor sa fii sarb, mai ales ca e suficienta o convertire de 30 de minute ca sa devii croat sau “musulman”. Desi - si sunt convins de asta - stiau cu totii ca se indreapta spre dezastru, au ales aceasta cale. Ca sa nu ii inghita istoria. Si daca vor dispar, sa dispara sarbi fiind.

Acum, ca am terminat cu sentimentalismele de ospatar, vorba lui Dinu, sa trecem la lucruri mai serioase. Cred, ca problema Kosovo ii va tine in loc. Cred insa ca o vor duce mai bine ca noi. De ce? Buna intrebare. Pentru ca nu vor sa intre in UE. Iar UE este in impas. Cum negociezi cu o tara care nu are nevoie de tine, care nu vrea sa devina membra. E ca intr-o bataie in care se pleaca de la premiza ca fiecare vrea sa invinga. Si daca una din parti nu vrea, lupta n-are sens. Ca si negocierea cu UE. E inutila. Ei nu vor in UE. Personal, cred ca UE vrea mult mai mult in Serbia decat Serbia in UE. In fine nu asta e punctul nevralgic. Punctul nevralgic e capacitatea lor de a arde etapele. De-a lungul istgoriei, acest caracter animalic, barbar i-a facut sa mearga mai departe cu brio. In ce consta? Ei bine in capacitatea de a isi elimina, rapid, dur si foarte eficient propriile gunoaie, esecurile, dar si autosacrificiul. In Serbia – si aici preiau o tema expusa de Ramonica – generalii se impusca in fata parlamentului. Premierul tradator Dindic, e impuscat pe scarile guvernului. Dar Dindic, Dindic s-a sinucis constient si benevol pentru Serbia. Bla-bla veti spune. Iar eu va voi spune “as an insider”, ca atunci cand l-a predat pe Milosevici, Dindic a comis o sinucidere frumoasa. Pentru tara si neamul lui. Era doar o chestiune de timp. Nimic nu il mai putea salva dar a facut ceea ce era necesar. Milosevici nu mai servea. Poate, exista un mica posibilitate sa nu fi fost asasinat. Dar in mod cert ar fi fost un paria, poltic si social pentru tot restul vietii, un mort viu pentru ceilalti. Iar el, sarb fiind, stia mai bine decat oricine asta.

Apoi, celebrul Arkan. Raznatovici. Impuscat la Belgrad. De catre ai lui. Nu de catre musulmani, nu de catre croati nu de catre albanezi. In inima Belgradului intre sarbi. Buni, rai, tine de punctul de vedere. Si oricum nu conteaza. Erau discutabili. Cert este ca 5 ani dupa razboi principalele caractere – Milosevici, Arkan si Dindic sunt morti. Ucisi de ai lor, direct sau indirect. Iar in spatele lor alti morti. Soldati, colonei, generali, politicieni.

Kostunica si Tadici sunt figuri nou noute. Ei nu au un Iliescu sa isi vare coada unde poate, un Cozma care isi face partid. Monstrii au fost executati. Merg mai departe.

As vrea si eu. Pentru ca 90% din timp sunt roman, sa vad la noi ceva asemanator. As vrea sa vad un ministru impuscat in strada pentru ca si-a batut joc de romani. As vrea sa-l vad pe Degeratu impuscandu-se in poarta Cotrocenilor pentru ca armata a vandut tigari la subpret. Pe Voiculescu pentru ca a fost dovedit. Pe Ticu Dumitrescu pentru ca nu l-a dovedit. Pe Vadim pentru ca a pierdut. Pe Becali pentru ca incepe sa castige. Pe Iliescu pentru ca e un animal. Pe Vacaroiu pentru ca e comunist. Pe Basescu pentru ca a condus baut. Pe Marko pentru ca a luat spaga. Pe procurorul sef pentru ca nu il dovedeste pe Cioaca. Pe Mitica pentru ca se pisa pe fotbalul romanesc. Pe Tariceanu pentru ca fatalau. Pe Patriciu pentru ca e prea bogat. Pe Mircea Badea pentru ca nu e asa de smecher cum se da. Pe Vintila pentru ca a luat bataie de la Pasat. Pe Esca pentru ca deja ne-am plictisit. Pe Elena basescu pentru ca se joaca cu sufletul lui Hrebe Jr. Pe Oana Zavoranu pentru ca. Pe Chilian pentru ca se crede Bach, desi canta acelasi lucru. Pe Pacuraru ca e fomfait. Pe Adi de Vito pentru ca e in con de umbra. Pe Vanghelie pentru ca e ce e. Pe Tiriac pentru ca il bantuie noaptea mistretii ucisi. Pe nesimtita de la Luk Oil pentru ca mi-a dat altceva. Pe mine pentru ca ma aberez despre Kosovo in loc sa-mi vad de viata.

Vesi.



7 comments:

roli said...

Desigur...

Anonymous said...

Am ajuns aici via Gramo si trebuie sa-ti spun draga Vesi ca esti foarte tare. Ma bucur ca esti si roman. Daca ma gandesc bine, e o combinatie beton. :)
Ce ai spus despre sarbi, despre incapatanarea si onestitatea barbara de a fi ei insisi, e ceea ce face din Serbia o tara foarte incomoda. Un fel de sula-n coastele ipocrite ale Europei.

Florin said...

Incredibil cata vorbarie... generalizari gramada...

pacat de voi... milioane de oameni care nu au habar nici ACUM de ce brusc au inceput sa cada bombe in 99...

poate ca acele 'coincidente' sunt cauze asemanatoare si pt. ce s-a intamplat in 89 in Romania...

(clic pe nume ca sa intelegeti mai multe)

http://megalit.ro/libria/2007/08/12/stenograma-proces-elena-si-nicolae-ceausescu/

leprosy said...

Felicitari! Mereu am admirat poporul sarb, si mi-a placut sa cred ca si noi romanii, alaturi de bulgari, avem ceva in comun cu acesta. Eu cel putin sunt la fel de intransigent si mandru ca un sarb si ma doare prostitutia politica din Romania, numai ca nu ma pot pune la socoteala, chiar am putin sange sarbesc, desi e foarte diluat, acel CEVA s-a pastrat!

Anonymous said...

mai baiatule, tu esti frustrat rau...

Paul Diaconescu said...

http://blog.360.yahoo.com/blog-F.4JppMpa6et3o7RnJ8S

mi-a placut postul si am pus un link spre voi

Ştefan Muşat said...

Poate naţiunea este un concept perimat, dar Dumnezeu nu este un concept perimat deloc. Asta pentru că Dumnezeu nu este un concept, El doar este.

În altă ordine de idei, sunt foarte de acord cu ce ai scris, în speţă cu ultimul paragraf. Crede-mă, şi eu resimt aceeaşi frustrare când văd atâta letargie în jur..