Orasul lui Gaudi va fi orasul meu

Proaspat intoarsa din Barcelona, Ramona ar sta la fereastra si ar plange dupa ea.

Dupa ea, dupa el, inca nu m-am hotarat ce gen ar trebui sa fie orasul asta cu miros de fructe de mare, de ananas si de iarba. Poate Barcelona e o ea, pentru ca e frumoasa ca o printesa rasfatata de soarta, soarta ce a pus-o frumos langa mare (si ce mare!), rasfatata de Gaudi, care a impodobit-o cu lucruri asa frumoase ca de-ar fi mai mici le-am purta la gat si la urechi, rasfatata de locuitorii ei care se mandresc asa de tare ca-s de-acolo. Poate Barcelona ar trebui sa fie un el, pentru ca are energie, emana feromoni, te inlantuieste, te vrajeste si te abandoneaza la marginea aeroportului cu lacrimi in ochi si cu promisiuni de revedere.
Da, intre timp, timpul trece peste mine si peste un Bucuresti cu polei si nu vreau sa uit ca in Barcelona m-am plimbat pe acoperisul unui autobuz, in aer liber, pentru ca erau 20 de grade, sa nu uit ca in a treia camera din Casa Batllo plangeam deja, sa nu uit sentimentul ala ca nu mai vreau sa plec dintr-un oras care are mare, plaja, cladiri care te fac sa plangi, cluburi, oameni trendy; un oras care are, mai presus de toate asa un soi de energie care se plimba pe strazi si te bate pe umar Haide, n-ai obosit, stii cate mai ai de vazut......

Pentru prima oara in viata nu mi-a fost dor de casa si de aceea ma inclin in fata acestui loc de poveste si-i spun "Nos vemos pronto, guapa!"